Dorința de dominare rusească în Europa, de europenizare și îmbunătățire a relațiilor cu țările europene s-a manifestat și prin construirea orașului Sankt Petersburg, inițial ca un punct militar, devenit ulterior capitala Imperiului Rus din dorința lui Petru cel Mare. Vizitarea muzeului Ermitaj este așadar esențială cunoașterii culturii rusești și a istoriei unuia dintre cele mai impunătoare popoare ale istoriei.
Orașul dur, martor al multor scene dramatice și prezent adesea în operele marelui Dostoievski, și-a păstrat spiritul oriental, fiind puternic marcat de barocul și neoclasicul europene, țarul apelând adesea la arhitecți europeni pentru construcția impozantelor clădiri, printre care și palatele Ermitajului: Palatul de Iarnă, Micul Ermitaj, Vechiul Ermitaj, Noul Ermitaj și Teatrul Ermitajului, realizate în secolele XVIII și XIX. Deși destul de diferite ca stil, cele 5 clădiri ale Ermitajului formează un complex care deține colecții de artă plastică și decorativă din întreaga lume, dedicate culturilor primitive, antice, artei orientale, rusești, europene, dar și numismaticii.
Palatul de Iarnă are o istorie demnă de grandoarea sa. Construit în 1711, acesta este reconstruit în 1721 după moartea lui Petru cel Mare, pentru a fi reconstruit în 1754 de către Francesco Rastrelli, deoarece Elizabeta, fiica lui Petru cel Mare, considera că acestui palat îi lipsește grandoarea. Dar aceasta nu va fi ultima reconstruire a palatului. În 1839 palatul este reconstruit, după ce în urmă cu doi ani a fost distrus de un incendiu, țarul Nicolae I ordonând ca acesta să fie reconstruit în mod identic.
După cum îi spune și numele Micul Ermitaj este cea mai mică clădire din complexul celor 5 clădiri ale muzeului, acesta fiind construit de către Jean Baptiste Vallin de la Mothe într-un stil clasicist.
Dorințele lui Petru cel Mare de a construi un oraș european drept capitală a Imperiului Rus s-au materializat și în specificul Ermitajului, unde atât Petru cel Mare, cât și succesorii săi au dus la formarea unor colecții extraordinare de creație occidentală începând cu secolul XV până în prezent. Se vor face cunoscute și trăsăturile țarilor ruși în aceste colecții. Astfel, Petru cel Mare va avea o afinitate pentru arta flamandă și olandeză (până și numele inițial al orașului fusese Sankt Piterburh). Prima extindere a complexului de clădiri ce aparțin astăzi Ermitajului datează din vremea Ecaterinei cea Mare care și-a dorit construirea unui refugiu în apropierea Palatului de Iarnă. Se construiește astfel o clădire formată din două părți ce vor fi unite printr-o grădină suspendată ce va purta numele de Ermitaj, aceasta reprezentând un loc de relaxare. Aici își are originea o minunată colecție de picturi olandeze și flamande prin achiziționarea a peste două sute douăzeci de picturi de la un comerciant berlinez.
Pentru a avea o colecție care să rivalizeze cu cele ale demnitarilor din Occident, Ecaterina cea Mare și-a însărcinat agenții săi să participe la licitații de opere de artă sau să cumpere de la diverși artiști contemporani opere de artă. Astfel, Ecaterina cea Mare îi va implica în acțiunea sa nume precum Denis Diderot sau Frederic Melchior Grimm. Astfel se creează o tradiție constantă a muzeului de a-și îmbogății colecțiile apelând la autori francezi, la Ermitaj regăsindu-se opere ale unor mari artiști francezi precum la Boucher, la Fragonard sau Hubert Robert și Greuze care își au expusă la Ermitaj aproape toată creația, Greuze fiind unul dintre artiștii preferați ai țarinei Ecaterina cea Mare.
Colecția lui Coblentz, formată nu doar din tablouri remarcabile, ci și din peste șase mii de desene, dar și cea a contelui Von Bruhl, care conținea lucrări ale lui Rubens, sau Rembrandt, au fost achiziționate de către prințul Golițîn, ambasador la Haga și Paris.
Cel mai important moment a fost reprezentat de achiziția din 1772, moment în care Ermitajul a fost îmbogățit cu peste patru sute de opere care aparținuseră bancherului Pierre Crozat. Extraordinara colecție cuprindea lucrări ale lui Rafael, Rubens, Rembrandt sau Giorgione. Nouă ani mai târziu, a fost achiziționată colecția contelui Boudoin, aceasta cuprinzând peste o sută de pânze, printre care lucrări ale lui Rembrandt. Se remarcă astfel o pasiune a țarinei pentru artă, o pasiune chiar voluminoasă, întrucât numărul impresionant de colecții necesitau un spațiu mare de depozitare și expunere. Se construiește astfel între 1771 și 1779 Marele Ermitaj. Chiar dacă anii ’90 ai secolului XVIII au fost mai liniștiți în privința achizițiilor, pasiunea Ecaterinei cea Mare este incontestabilă, în 1796 colecția sa număra aproape patru mii de opere, dublu față de anul 1774.
Accesul vizitatorilor în muzeu s-a reglementat în 1805, datorită apariției noului concept de muzeu deschis publicului larg și datorită apariției altor muzee occidentale precum Luvru, Muzeul Național din Berlin sau British Museum. Chiar dacă accesul în Muzeul Ermitaj era posibil și înainte de 1805, cu precădere studenților Academiei de Artă, străinilor, demnitarilor sau chiar și pasionaților de artă, treptat, muzeul devine deschis unui număr din ce în ce mai mare de vizitatori, chiar dacă rămânea o expoziție privată, patronată de către țar.
Evenimentele istorice nu puteau trece neobservate la Ermitaj. După victoria sa împotriva lui Napoleon Bonaparte, acesta a achiziționat aproape patruzeci de opere ce decoraseră reședința Josephinei de Beauharnais, memorând acest eveniment istoric și în cadrul Muzeului Ermitaj, dar aducând totodată și un omagiu soției dușmanului învins.
După achizițiile masive din secolul al XVIII-lea, secolul XIX devine mai echilibrat, atât ca număr de achiziții, cât mai ales ca selecție a acestora. S-a dorit astfel acoperirea lacunelor și eliminarea disproporțiilor dintre colecții. Se achiziționează astfel și opere spaniole și se trece de la așezarea pur decorativă la așezarea pe colecții. Colecția se va mări totuși semnificativ și în cursul secolului XIX, spre exemplificare se poate analiza vânzarea colecției Barbarigo la Veneția în 1850 și ajungerea în capitala rusă a câtorva opere ale lui Tiziano, Veronese, Jan Provost sau Rogier van der Weyden, ultimii doi autori olandezi neregăsindu-se anterior la Ermitaj.
În 1837, Palatul de Iarnă este distrus, pânzele din Micul Ermitaj nefiind deteriorat. Palatul a fost reconstruit rapid, moment în care s-a readus în discuție construirea unei clădiri speciale pentru muzeu, țarul Nicolae I admirând personal acest nou concept în Occident, în timpul unei călătorii în Berlin și Monaco. Încep așadar, la doi ani de la incendiul de la Palatul de Iarnă, construcțiile pentru Noul Ermitaj, construcție care a durat până în 1851. Poziționat în proximitatea Palatului de Iarnă, detaliile arhitectonice ale Noului Ermitaj sunt inegalabile, beneficiind de o eleganță extraordinară prin decorarea cu fresce și sculpturi ale fațadelor exterioare, acompaniate de interioare somptuoase și pline de decorațiuni în relief. Inaugurat la un an după finalizarea construcției, noul muzeu funcționa ca o unitate autonomă organizatoric, dar și din punct de vedere al conservării și studiului, chiar dacă administrativ a rămas sub jurisdicția Curții Imperiale.
Pe lângă achiziții, Muzeul Ermitaj s-a bucurat și de primirea unor donații consistente, cum a fost cea a prințului Golițîn sau cea a colecționarului Alexei Khitrovo.
Epoca sovietică își va lăsa și ea amprenta asupra Muzeului Ermitaj, mărirea patrimoniului producându-se prin naționalizarea tuturor bunurilor, printre care și operelor de artă din colecțiile particulare. Astfel, mari colecții ale burghezilor ruși, ale familiilor princiare sau opere aflate în palatele din afara spațiului urban au ajuns la Muzeul Ermitaj. După Revoluția din Octombrie, clădirile Palatului de Iarnă au devenit săli de expoziție și au fost deschise publicului.
Un alt moment important este desființarea Muzeului Național de Artă Modernă Occidentală din Moskova, fiind transferate la Ermitaj zeci de opere de artă, în special de origine franceză.
Desigur, istoria ne prezintă și perioade mai puțin faste, perioade care se vor manifesta și asupra Muzeului Ermitaj. Un moment interesant și destul de nepotrivit pentru Muzeul Ermitaj este reprezentat de Primul Război Mondial, când o parte a Palatului de Iarnă a fost transformată în spital.
Un alt moment delicat a fost reprezentat de Asediul Leningradului, Ermitajul fiind una dintre țintele Wehrmacht-ului, care primise ordine să distrugă orașul. Orașul a fost astfel victima bombardamentelor nesfârșite. Pentru a se proteja lucrările, acestea au fost ascunse în beciurile muzeului sau trimise la Ekaterinburg, departe de zonele afectate de război, în timp ce peste 12.000 de oameni trăiau în cadrul Muzeului Ermitaj pentru a diminua pe cât posibil daunele provocate de război și frig.
Astăzi, metropola rusă se mândrește cu 250 de muzee, între care Ermitajul este o adevărată perlă a coroanei, cu 4 milioane de vizitatori în fiecare an. Multitudinea colecțiilor adunate de-a lungul timpului și expuse într-un spațiu atât de vast și totuși insuficient pentru amploarea lor, a dus la expunerea tablourilor deosebit de aproape unul de celălalt, apărând astfel conceptul de expunere peterburgheză.
Bibliografie:
http://www.hermitagemuseum.org/wps/portal/hermitage/
http://www.tvl.ro/sanktpetersburg/muzeul_ermitaj.html
Muzeul Ermitaj, Colecția Mari Muzee, Adevărul Holding
Surse imagini:
1. http://www.saint-petersburg.com/images/virtual-tour/hermitage3.jpg
2.http://www.russiawanderer.com/wp-content/uploads/2013/03/Statues-in-the-Hermitage-Museum-©colros.jpg
3. http://www.saint-petersburg.com/images/virtual-tour/hermitage.jpg
4.http://www.guide-saint-petersburg.com/data/imagegallery/356eb82b-8251-ea36-29de-2af162873550/cc9bc02b-5a8f-7835-7c83-5dac5dee9d02.jpg
5.http://www.bestourism.com/img/items/big/6914/The-Hermitage-Museum_The-main-entrance-_8343.jpg
6.http://media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-s/02/b9/cd/52/state-hermitage-museum.jpg
7. http://www.worldalldetails.com/article_image/hermitage_st_petersburg_541293.jpg
Doru-Nicolae Grădinaru 
