Pregătirea românilor pentru Marele Război – Zile de restriște din anii 1916-1918 și Bătălia de pe Argeș

Generalul Alexandru I.V.Socec în lucrarea sa „Zile de restriște din anii 1916-1918 și Bătălia de pe Argeș” și-a propus să ilustreze situația armatei române înainte de 27 august 1916  și luptele pe care aceasta le-a dus pe frontul din Dobrogea, de pe Argeș și Neajlov. În lucrarea de față, naratorul debutează cu descrierea situației României în 1916, cine erau oamenii care conduceau destinul României și care au fost consecințele luate de aceștia.

În vara anului 1916 situația armatei române era destul de precară. Primele semne de alarmare au fost date de Nicolae Filipescu, ministru de război până în 1912, dar și de presă. Cu toate acestea, generalul Socec considera că este prea târziu. În primăvara anului 1916 a avut loc conferința comandanților marilor unități, cu scopul de a evalua chestiunea armamentului fiecărei unități. Singura persoană care a încercat să dovedească că într-adevăr România nu se putea baza pe ceea ce avea, a fost generalul Socec. Cu toate acestea, ceilalți susțineau că armata română va primi ajutorul de la englezi și francezi, uitând de greutățile pe care frontul din vest le ducea.

În 1916, echipamentul militar român era vechi și demolat, fără artilerie grea sau echipament de avioane. Românii trebuiau în august 1916 să lupte cu puști Lebel de la francezi, puști Manlicher ori cu puști italiene sau rusești. Ba mai mult, dintr-o populație de 8 milioane de oameni, doar 1.250.000 de oameni erau „pregătiți” și mobilizați pe front, fiind „victime nenorocite – condamnate din capul locului – la o înfrângere sigură”. Dovezile pe care generalul Socec ni le aduce pentru a demonstra că oastea română era atât de slab pregătită sunt cifrele: avea 45 de generali activi și 66 în rezervă; ofițerii superiori erau în număr de 1173, dintre care 424 în rezervă; 8664 ofițeri inferiori dintre care 5206 în rezervă. De asemenea, în anul 1916, existau 51 de generali activi și 80 în rezervă; ofițeri superiori 1493, dintre care 408 în rezervă; iar ofițeri inferiori 14.906 dintre care 10.475 în rezervă.

1902_-_Regimentul_Teleorman_nr._20

sursă foto: wikipedia.org

Conștient de situația grea pe care o ducea Vechiul Regat în 1916, Socec trebuia să accepte și să lupte pentru țara sa. Din ordinul Înaltului Stat Major, Socec a fost repartizat comandant al Diviziei a-II-a din Armata I (Comandantul armtei I fiind Generalul Culcea). După instalarea acestuia la Livezeni și dezastrul de la Turtucaia, comandantul Div. II a primit ordin să meargă cu corpul său de armată în Dobrogea. Spre Dobrogea, au fost trimise încă alte trei trupe de divizii în speranța de a reface frontul dobrogean. În ziua de 30 august doar haosul domnea peste postul cartierului general de la Megidia. Generalul rus, Zaiancikowsky, i-a ordonat lui Socec să-și preia postul și să-și îndeplinească sarcinile sale spunând „că toată nădejdea o are în trupele <<Viteze>> române”. Situația comandantului diviziei a II-a s-a complicat și mai mult în momentul părăsirii postului a Diviziei a 9-a al Generalului Petela. Marele Stat Major General a întărit linia de front din Dobrogea, slăbind-o pe cea din Carpați, moment oportun pentru noile trupe germane venite la granița cu Vechiul Regat. Situația se agravase și mai mult pe frontul dobrogean când mai mulți soldați și ofițeri au început să fugă – „spaima morții pe față prezentau un tablou dezgustător”. Până seara aproape toți fugarii au fost prinși de Divizia a II-a și puși din nou pe linia de front sub comanda comandantului Socec.

După câteva atacuri ale bulgarilor asupra trupelor din Divizia a II-a din trei și patru septembrie, pe data de cinci septembrie generalul Zaiancikowsky a ordonat ca trupele române ale lui Semiansk, Hartel și Socec să atace trupele bulgare. Atacul a fost un succes pentru români, însă cu mari sacrificii, anume pierderea unui număr mare de soldați, ofițeri și a unui colonel. Situația din Dobrogea s-a înrăutățit pe 8 octombrie când linia română se afla din nou în dezorganizare. Trupele bulgaro-turce au profitat de acest moment atacând puternic ostașii români[1]. Deși aflat singur în fața focurilor bulgaro-turce, comandantul Diviziei a II-a a respectat ordinele Marelui Cartier General de a rămâne până pe nouă octombrie la orele 21, când acesta a primit sub comanda sa, și Divizia a V-a. Celelalte divizii care aveau la început între 800-900 de „luptători” ajunseră la 200 de oameni, iar divizia a II-a mai avea încă 52 de ofițeri și 2896 de combatanți.

În data de 28 octombrie 1916, căpitanul Marelui Cartier General, Vasile Christea, a ordonat refacerea Divizilor doi și cinci într-una singură, adică Divizia 2/5[2]. După ordinul dat generalului Socec, de a-și amplasa divizia la Buzău, acesta primește ajutor din partea Colonelului francez Renty, trimis de generalul francez Berthelot. La câteva zile, cu sprijinul lui Renty, Socec primește de la Marele Cartier din Brăila 5860 de arme, iar la întâi noiembrie a primit zece vagoane cu efective de care acesta avea nevoie. Efectivul combatanților se ridicase la 16.000 de oameni din care 296 de ofițeri și 1080 soldați de infanterie. Bucuria a fost spulberată în data de trei spre patru noiembrie când Generalul Prezan ordonase ca Divizia 2/5 să plece imediat la Pitești. Generalul Socec mărturisește cu îndurerare plecarea și părăsirea Col. Renty. Ultimele cuvinte ale Col. Renty către G. Socec au fost: „J’ai admire, moncher General votre devoument et je vous souhaite de tout mon Coeur un success bien merite…”.

Bineînțeles că după două zile haosul domnise peste Divizia 2/5 deoarece în aceste zile G. Socec primise patru ordine care se contraziceau unele pe altele, iar ultimul venise din partea Generalului Marelui Cartier care-l trimise la Drăgășani fără a-i da absolut nici o instrucțiune. Abia următoarea zi, când Socec a fost rechemat de urgență la Pitești, G. Prezan i-a ordonat să apere linia Dumitrești – Leleasca- Gura Oltului pentru a împiedica trecerea de către trupele germane a râului Olt. G. Socec mărturisea că „n-a trecut picior de german Oltul atât cât am stat cu Divizia mea”. După alte câteva ordine date de G. Prezan, G. Socec rămase să împiedice trecerea germanilor a râului Olt. Însă surpriza apare în noapte de 13 noiembrie când comandantul trupelor germane, von Krafft, avea în spatele său o altă armată germană a lui von Schmettow, care coborâse pe la Curtea de Argeș „ca o fantomă” în data de 20 noiembrie. Pentru a înțelege cu exactitate, naratorul explică detaliat că trupele germane au fost atacate de trupele române pe data de 16 noiembrie. După luptele de la Budeasca și Budești, G. Socec a reușit să ia ca trofee zece mitraliere germane, două tunuri cu tragere rapidă, două automobile, 3 autocamioane cu alimente, 26 de cai și muniție. De aici, Divizia a II-a și-a continuat drumul spre Flămânda, unde a reușit să supraviețuiască contra atacurilor avioanelor germane.

Ziua de 20 noiembrie 1916, numită și „aventura militară” a reprezentat ziua decisivă de contra atac a armatei române contra dușmanului, adică armata germană. Conform planului Generalului Prezan atacul urma să aibă loc pe Argeș, iar de țara va suferi o pierdere, planul de retragere era spre Moldova. Socec se întreba, „Se putea oare ca generalul Prezan să nu fi știut că la epoca aceea armata română era obosită și redusă de cele 3 zile de lupte continui? Desigur că nu!”. Așa cum se cunoaște și-n istoria românilor, bătălia de pe Argeș din noiembrie 1916 a fost un dezastru total. În lucrarea citată mai sus, Generalului Socec îl învinovățește pe Generalul Prezan de neglijență, lăsând Divizia 2/5 în aer, pe când aceasta putea să fie sprijinită de Divizia a VII-a. Ba mai mult, acesta, Socec, îl acuză pe Prezan că a dirijat armata română într-o „situație penibilă”, lipsit de adevărate strategii militare[3]. Cu toate că în aceste zile grele G. Socec a fost părăsit de ceilalți generali sau învinuit de anume acțiuni la care nici măcar nu participase, a rămas singur în fața trupelor dușmane.

Pe 21 noiembrie i s-a odonat de la M.C.G. retragerea către Băneasa, cu scopul apărării Bucureștiului. Imediat toți comandanții au fost chemați de Prezan la Cotroceni pentru a comunica planul de apărare a Bucureștiului și scrisoarea adresată de germani: „Dacă până mâine la ora 11 a.m. nu voi primi un răspuns la aceste scrisori, voi începe bombardarea orașului transformându-l în foc și cenușă”. G. Istrate a fost însărcinat să-i trimită Generalului Makensen scrisoare cum că Bucureștiul nu mai este o cetate fortificată. Următoarea zi, capitala României Mici a fost înconjurată de germani și aliații săi, „fără vărsare de sânge”. Retragerea armatei române din București s-a efectuat următoarea zi, către Balotești-Afumați.

Ajuns în Iași, G. Socec a fost învinuit de G. Vasilescu Paraschiv cum că și-ar fi părăsit postul. Nici G. Prezan nu a întârziat să depună mărturie mincinoasă împotriva lui Socec, din pricina faptului că nu își putea accepta înfrângerea (conform informaților date de naratorul operei). După patru ședințe de audieri, s-a dovedit că, într-adevăr, comandantul Diviziei 2/5 niciodată nu și-a părăsit postul său, ci a rămas luptând cu bravii săi soldați. Deși lupta de pe Argeș a fost pierdută, autorul apreciază că poziția și bravul pe care l-a avut Divizia 2/5 în fața celor trei armate germane, merită scris în paginile de istorie.

–––––––––––––––

[1] Retragerea divizilor a-IX-a și a-XII-a  au dus la dezorganizarea linie de front, forțândul pe generalul Socec să acopere întreaga linie care până atunci era ocupată de trei divizii(p. 26).

[2] Cu mari sacrificii generalul Socec a reușit să „refacă” Divizia 2/5. Acesta nu mai avea nici armanent, nici hrană și haine pentru soldați. Unii soldați abia făcuse instrucția militară de 20-40 zile sau alții veniți de la infirmerie. Marele Cartier îi oferise ca ajutor doar câteva noi arme franceze (p. 28-29).

[3] În aceea zi, Divizia 2/5 a simțit cea mai cumplită și grea luptă dusă: „ploia de proiectile acoperea bravii soldați…pământul tremura sub piciorele noastre…zburau deasupra capetelor noastre prin aer bucăți de lemn…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑