Etica are ca scop reglementarea prin norme etice a comportamentului unor reprezentanți ai diverselor grupuri sociale ce aparțin, de regulă, unei anumite profesii. Etica profesională include îndatoririle legate de activitatea profesională desfășurată în societate. De-a lungul timpului, etica a dobândit mai multe definiții, precum ansamblul regulilor de conduită împărtășite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincția între bine şi rău (Wundenburger); un set de reguli care definesc ceea ce este drept și greșit în conduita noastră (D.Buhalis şi E. Laws); reflecție sistematică asupra consecințelor morale ale deciziilor (Johns).
În ultimii ani, ca urmare a depistării a tot mai multe cazuri de plagiat dar și a altor încălcări de norme etice, au fost elaborate coduri de etică în toate domeniile vieții publice, inclusiv în privința istoricilor.
Spre exemplificare amintim câteva principii și valori care guvernează conduita profesională a personalului angajat la Muzeul Național de Istorie a României, conform Codului de Etică al instituției: supremația Constituției și a legii, prioritatea interesului instituției pe care o reprezintă, asigurarea egalității de tratament, profesionalismul, imparțialitatea și independența, integritatea morală, libertatea gândirii și a exprimării, cinstea și corectitudinea, deschiderea și transparența, credibilitatea și conduita. De asemenea, mai amintim spre exemplificare și valorile prezentate în Codul de Etică și deontologie al personalului din cadrul ministerului cercetării și inovării: obiectivitate, legalitate, imparțialitate, transparență, integritate morală, responsabilitate, nediscriminare.
Istoricul, ca membru al societății, trebuie să se supună și acesta unor norme etice și morale. Acesta are un rol deosebit de important în societate, având în vedere faptul că acesta lucrează cu informații sensibile legate de trecutul altor oameni, popoare, state, etc. De aici apar și diverse dileme etice care îl pot pune pe istoricul din zilele noastre în dificultate. La sensibilitatea informațiilor se mai adaugă și nevoia imperativă de imparțialitate și de obiectivitate, acestea regăsindu-se foarte greu în istorie, având în vedere faptul că istoria este o disciplină care studiază subiecți, deci de aici reiese o subiectivitate inevitabilă a cercetătorului.
De aici pot porni o serie de dileme etice ale istoricului. Preocupat de obținerea adevărului, istoricul poate ezita între a face publice anumite descoperiri sau a le ține secrete. Dilema poate apărea în cazul în care informațiile găsite de către istoric pot afecta integritatea unei persoane publice sau chiar relațiile dintre două sau mai multe state. Întrucât perioada actuală este una destul de sensibilă din punct de vedere geopolitic, aflându-se la sfârșitul unei perioade tensionate între cele două blocuri politico-militare, informații despre practicile din interiorul acestora pot afecta relațiile internaționale dintre actualele state ale lumii. Amintim aici cazul lui Julian Assange care, deși nefiind istoric ci jurnalist, a pus la dispoziția publicului informații care au tensionat foarte mult relațiile externe. O astfel de situație poate fi întâlnită și în cazul unui istoric care pune la dispoziția publicului informații de interes național. Pot apărea situații în care istoricul, prin diverse informații publicate, să afecteze relațiile dintre etniile prezente într-un stat sau poate fi acuzat de discriminare, având în vedere specificul informațiilor cu care operează un istoric. Astfel, istoricul operând cu informații despre trecutul oamenilor, informații ce adesea nu sunt foarte confortabile, există riscul dezgropării unor enigme ale trecutului care să pună în lumină proastă o persoană, un grup de persoane sau chiar un întreg popor pentru anumite fapte comise la un moment dat în istorie. Istoricul are astfel dilema dacă să publice sau să păstreze secrete, măcar pentru o perioadă, informațiile deținute.
O altă dilemă etică a istoricului poate fi legată de accesul la informații. Întrucât multe dintre acestea sunt clasificate și ferite publicului, istoricul poate avea tentația de a sustrage informații de interes național cu scopul de a obține adevărul. Astfel apare o contradicție între a respecta legislația cu privire la accesul la documente secrete sau de a respecta principiile etice de a prezenta informațiile.
Furtul de intelectualitate poate reprezenta o altă dilemă a istoricului. Considerăm din start onestitatea drept calitate a istoricului, deci furtul de informații și studii în vederea publicării în nume propriu a acestora îl excludem. Astfel, mai rămâne o posibilitate pentru cercetător de a sustrage informații, ceea ce contravine principiilor etice. Cercetătorul poate intra în posesia unor materiale care aparțin de drept unui alt cercetător, respectivul nedorind să le publice sau dorind să publice informațiile într-o manieră eronată.
Istoricul din zilele noastre poate fi tentat să fabrice diverse informații care nu sunt reale, fiind tentat să demonstreze un adevăr pentru care nu are probe, utilizându-se de informații falsificate. Deși scopul poate fi unul nobil, mijloacele la care ar putea fi istoricul tentat să apeleze nu sunt etice și nici morale, riscând să contribuie la formarea unei imagini greșite despre trecut.
O altă capcană în care poate intra istoricul zilelor noastre este cea ideologică. Deși istoria este foarte dificil să fie privită obiectiv, există riscul ca istoricul să fie fidel unei anumite ideologii și astfel să deformeze adevărul istoric pentru a susține ideologia preferată, pe care o consideră drept cea potrivită pentru societate. Această dilemă etică este destul de frecventă în perioada actuală, mulți istorici fiind fideli unei anumite idei politice, iar din scopurile raționale ale cercetătorului să apară această dilemă etică: adevărul istoric versus susținerea unei ideologii.
Întrucât societatea actuală se bazează pe consum, și istoricul poate fi afectat de aceste aspecte. Astfel, pentru a putea să își vândă o lucrare, un istoric poate fi pus în situația deloc confortabilă de a alege între a prezenta un adevăr istoric important, dar care să nu atragă atenția publicului în mod deosebit, sau să îl exagereze cu scopul de a-l face cunoscut publicului. Astfel, au apărut în ultimii ani lucrări care s-au bazat foarte mult pe mitologizarea istoriei și chiar promovarea unei imagini false despre anumite evenimente sau despre anumite popoare cu scopul răspândirii unor idei în publicul larg.
Istoricul zilelor noastre mai poate fi tentat adesea să recurgă la plagiere și furt intelectual, atât voluntar cât și involuntar. Este o situație tot mai des întâlnită în mediul academic, când lucrări de masterat sau doctorat s-au dovedit a nu avea un conținut original, ideile expuse fiind anterior analizate de alți cercetători mai mult sau mai puțin cunoscuți. Situația a ajuns să fie tot mai răspândită în mediul universitar în ultimii ani, iar cauzele sunt multiple: lipsa de pregătire a studenților, lipsa metodelor de cercetare sau pur și simplu necunoașterea normelor de redactare a unor lucrări de cercetare.
Remarcăm astfel cum și istoricul din zilele noastre poate să se regăsească în mijlocul unor dileme etice, cele mai importante de luat în calcul fiind reprezentate de dilema prezentării unui adevăr istoric ce poate deranja spațiul public, membrii unei anumite comunități, clase sociale, popor sau chiar relațiile dintre state. Aceste dileme apar din specificul pe care îl are istoricul în societatea actuală, acela de a prezenta adevărul istoric într-o formulă cât mai clară și imparțială, iar acest lucru este adesea greu de realizat din considerente personale sau din inaccesibilitatea informațiilor.
Doru-Nicolae Grădinaru 