Édouard Manet și începuturile Impresionismului

Modernitatea începe să se facă simțită pe continentul european încă din secolul al XVIII-lea, iar după Revoluția Franceză și Războaiele Napoleoniene, ideile de libertate și egalitate sunt răspândite pe întregul continent. S-au reformat unele instituții, au apărut alte state, tot continentul trece printr-o schimbare. Cum era de așteptat, și arta se va reinventa, apărând noi curente artistice. De asemenea, foarte previzibil, această revoluție artistică s-a făcut resimțită, pentru prima oară, tot în Franța. 

De cele mai multe ori, o schimbare este primită cu reticență. Așa s-a întâmplat și cu noul curent artistic, Impresionismul, manifestat cu precădere în perioada cuprinsă între anii 1865-1885, prin artiști precum Claude Monet, Paul Cézanne sau Edgar Degas, iar numele curentului provine de la pictura Impression, soleil levant, realizată în 1872 de către Claude Monet. Édouard Manet, o figură importantă a perioadei, este considerat ca fiind un precursor al Impresionismului, acesta neparticipând la expozițiile impresioniștilor. Cu toate acestea, picturile lui Manet au influențat și au pregătit terenul pentru apariția Impresionismului.

Întrucât noile picturi nu respectau standardele impuse de Academie, Napoleon al III-lea a interzis expunerea acestora, fiind interzise atât picturi ale lui Manet, cât și ale altor pictori ai vremii. Motivul cel mai des invocat era indecența. Desigur, nu doar împăratul era contrariat de noul curent. Noul curent a fost intens discutat, ridiculizat, aclamat. Oamenii erau bulversați de noul stil pe care nu știau cum să îl perceapă. Întrucât lucrările nu mai erau acceptate în saloanele oficiale, artiștii își for face unul propriu, denumit Le salon des refusés.

În 1863, Édouard Manet pictează două dintre tablourile care au dat naștere unui val de controverse: Olympia și Le Déjeuner sur l’herbeLucrarea Le Déjeuner sur l’herbe constituie un adevărat început în transformarea concepției despre culoare și lumină. 

La o primă analiză a tabloului Le Déjeuner sur l’herbeputem deduce de ce la vremea respectivă a fost greu de acceptat de către întregul public. Pictura prezintă o relaxare totală a personajelor, o relaxare ce nu corespundea cu viața din înalta societate pariziană de la acea vreme. Primul element care atrage inevitabil privirea este contrastul dintre prezența femeii fără haine și celelalte două personaje prezente în același plan, și anume de doi domni îmbrăcați elegant care ignoră complet prezența femeii, sau, mai degrabă, postura în care aceasta se găsește. În plan îndepărtat mai este o femeie care, după unele păreri, ar face un gest, de asemenea, erotic. 

Lângă coșul cu resturi de mâncare putem remarca hainele doamnei din prim-plan, deci putem presupune că acest tablou ar  avea o poveste. Cele patru persoane, posibil două cupluri, au venit la iarbă verde, iar, după ce au consumat produsele alimentare pe care le luaseră cu ei, s-au făcut mai comozi. Unul dintre cei doi domni pare să explice ceva, gesticulând cu mâna dreaptă, însă subiectul conversației pare să fie unul banal, la fel ca și momentul imortalizat. 

Privirea femeii care este îndreptată spre privitor pare să fie una foarte normală, ca și când cineva care se află într-o discuție și întoarce capul pentru scurt timp spre a vedea o mișcare din apropiere, privitorul care se află în trecere. De asemenea, personajele se află într-o apropiere foarte mare una față de cealaltă. Chiar dacă presupunem că unul dintre bărbați este soțul femeii, celălalt, oricare ar fi acesta, este nepotrivit de aproape. Putem observa și un contrast între bărbații și femeile din tablou. Bărbații sunt îmbrăcați într-un stil clasic, în timp ce una dintre femei este dezbrăcată, iar cealaltă este îmbrăcată destul de sumar.

Decorul este, de asemenea, unul interesant. Resturile de mâncare și coșul vărsat sugerează că tocmai fusese servită masa. Momentul de după masă este unul destul de intim, în special în cazul de față, când este vorba despre o ieșire la iarbă verde, deci nu poate fi vorba despre un dineu oficial. De asemenea, momentul de după masă nu se obișnuiește să fie imortalizat într-o pictură. Dacă astăzi se poate realiza un tablou cu orice temă, întrucât nimic nu pare să mai surprindă, la vremea respectivă picturile obișnuiau să aibă două teme: istorice și religioase, iar personajele prezente în Le Déjeuner sur l’herbe nu sunt personalități istorice și cu atât mai puțin sfinți sau personaje mitologice.

Astfel, un moment inexpresiv, banal, precum momentul de după masă, când oamenii se întind și se relaxează, este imortalizat având totodată și elemente noi. Așadar, se sugerează faptul că nuditatea este un lucru absolut normal pentru acești oameni, contrar convingerilor societății. Evident, nu de aceeași părere au fost și criticii de artă, dar și pasionații de pictură ai vremii, care au considerat că nu este normală și banală o asemenea postură. Totodată, privind la decor, putem remarca faptul că participanții la masă consumaseră o cantitate însemnată de alcool, consumul mare de alcool nefiind privit nici el cu ochi buni de către societate. 

La o analiză mai profundă a picturii, putem spune că privirile personajelor pot avea o însemnătate mai profundă, în special cea a femeii. Privirea extrem de liniștită și desprinsă dintr-un mediu familiar este foarte expresivă. Femeia pare a fi extrem de abordabilă, dând senzația că, dacă i s-ar adresa o întrebare, ar răspunde cu o lejeritate extraordinară. Această senzație oferită de privirea ochilor îndeamnă privitorul să se alăture acestui moment, să vină și să se așeze lângă personajele din tablou și să adere la ritualul din timpul și de după dejun. Desigur, în perioada în care a fost pictat tabloul, privitorii au reacționat, cel mai adesea, prin râsete sau prin indignare. Astăzi, invitația femeii de a te alătura poate genera, mai degrabă, un zâmbet care ar da de gol privitorul că, de fapt, consideră invitația ca fiind tentantă. 

Dincolo de toate aceste impresii, lucrarea are ca temă conversația, dar nu ca acțiune, ci ca modalitate de construcție compozițională. Subiectul este ales după lucrarea lui Giorgione, Concert Câmpenesc și constituie un adevărat început în transformarea concepției despre culoare și lumină. Prin centrarea luminii și prin utilizarea de culori închise pentru fundal, acesta face ca atenția privitorului să se îndrepte inevitabil spre un anumit punct. Lipsa clar-obscurului, care nu mai dă efecte de volum, precum și raporturile reciproce dintre culorile ce alcătuiesc întreg spațiul pictural și care nu mai modelează sau reliefează forma, constituie elemente de noutate. Ca și elemente definitorii, autorul folosește tonuri plate, întinse uniform pe suprafețe mari, fără nuanțe, și folosește negrul ca și culoare. 

Remarcăm astfel că Édouard Manet, prin tehnicile folosite, poate fi considerat un veritabil precursor al Impresionismului, lucrările sale pregătind terenul pentru apariția unui nou curent artistic. Cu toate că Manet se apropie de tehnica impresionistă, acesta nu ajunge la o diviziune a tonurilor, iar peisajul este încă folosit ca un cadru de desfășurare a unei acțiuni, și nu doar pretext pentru studiul luminii sau al culorii. 

Bibliografie:

  1. Læssøe, Rolf, Édouard Manet’s, Le Déjeuner sur l’herbe,  as a Veiled Allegory of Painting, în Artibus et Historiae, Vol. 26, Nr. 51, 2005.
  2. McCauley, Anne, Sex and the salon: Defining Art and Immorality in 1863,  în  Paul Hayes Tucker, Manet’s ‘Le Déjeuner sur l’herbe’, University of Massachusetts, Boston.
  3. Pollock, G., Cassatt, Mary, Painter of Modern Women, London, Thames & Hudson Publishers.
  4. Perruchot, Henri, Viata lui Manet, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1967.
  5. Pool P., Impressionism London, Thames and Hudson Ltd, 1977.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s