Eficientizarea învățământului românesc

15 aprilie 202122 octombrie 2021Doru-Nicolae Grădinaru

În analiza problemelor legate de eficiența educației românești, putem porni de la criticile tot mai acide aduse învățământului, apărute în special din cauza promovabilității scăzute la examenele naționale, a bagajului scăzut de cunoștințe acumulate de elevii români după ce au urmat diverse forme de instruire în învățământul de stat, precum și inoportunitatea oferită de urmarea diverselor programe de studiu din cadrul liceelor sau universităților. Drept urmare, sintagma analfabetism funcțional este tot mai des întâlnită în spațiul public.

Cu pretenția unei abordări corecte a temei, suntem nevoiți să parcurgem etape precum: informarea asupra stadiului în care se află activitatea condusă (având ca rezultat obținerea de informații cantitative / stocate și calitative / prelucrate, interpretate); evaluarea informațiilor stocate, prelucrate, realizată prin operații de măsurare, apreciere și decizie (parțială și finală) cu valoare de diagnoză; comunicarea deciziei (parțiale, finale) cu scop de reglare-autoreglare a activității la un nivel corespunzător diagnozei și prognozei stabilite, ceea ce presupune măsuri operative și strategice de corectare, ameliorare, perfecționare, ajustare structurală, reformare^[1].

În anul 2007, Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării a realizat un raport privitor la sistemul de educație din România. Astfel, potrivit raportului, eficiența sistemului de educație românesc este ilustrată prin rezultatele la testele PISA, PIRLS, TIMSS. România a participat la prima testare PISA în 2000, iar din acel moment se constată faptul că România s-a aflat, în mod constant, pe ultimele locuri în ceea ce privește capacitatea elevilor de a înțelege textele pe care le citesc, iar procentajul copiilor care nu reușesc să atingă nivelul de competență 2 este cel mai scăzut la nivel european, de doar 47% la lectură în anul 2009 și de doar 37% la matematică în anul 2012. Dacă cifrele nu exprimă prea multe, amintim faptul că nivelul 2 este reprezentat de recunoașterea literelor și de capacitatea de a citi cuvinte și propoziții de nivel simplu. De asemenea, testele PIRLS au ca scop verificarea competențelor în lectură ale elevilor și se aplică o dată la cinci ani. În acest caz, România ocupa în anul 2011 abia locul 36 din 45, în scădere față de anul 2001 când ocupa locul 22. Remarcăm astfel o scădere constantă și dramatică a performanțelor înregistrate în învățământul românesc.

Raportul comisiei prezidențiale mai arată faptul că sistemul de învățământ românesc este unul inechitabil, copiii din mediul rural nereușind să termine liceul decât într-o proporție de numai 25%, iar peste 80% dintre copiii care sunt neșcolarizați sunt de etnie romă – „câteva insule de excelență̆ sunt scufundate într-o mare de mediocritate”^[2]. Aceste aspecte sunt completate de lipsa infrastructurii și a resurselor, unitățile de învățământ arată și funcționează la fel ca în anii `70, ceea ce conduce spre o lipsă a atractivității și a eficienței acestora, care contribuie la demotivarea cadrelor didactice și a elevilor. De asemenea, cu precădere în mediul rural, se constată existența a unui număr mare de unități de învățământ care au probleme cu asigurarea unei temperaturi adecvate pentru studiu în timpul iernii, dar și cu asigurarea unei igiene corespunzătoare, datorată funcționării unor toalete de tip sătesc care sunt inferioare civilizației europene de secol XXI^[3].

Într-o dezbatere organizată de un ONG, analistul Sorin Ioniță consideră că problemele sistemului de învățământ sunt imense, printre acestea numărându-se lipsa autorilor universali din programa școlară, existând o programă școlară foarte naționalistă, ceea ce determină lipsa reflectării asupra gândirilor universale. În privința științelor naturale, analistul susține că cea mai mare problemă este legată de modul de predare, elevii percepând materii precum fizica și chimia ca fiind respingătoare, iar structura olimpiadelor este una care încurajează elevii să studieze singuri. De asemenea, Radu Gologan, coordonator al lotului olimpicilor la matematică, susține că principala problemă a sistemului de educație este reprezentată de dascăli, aceștia nefiind pregătiți pe fundalul schimbării matricei gândirii copilului. De asemenea, atrage atenția asupra faptului că în ultimii ani nu am avut niciun olimpic național la matematică din mediul rural^[4].

Scăderea calității învățământului românesc este ilustrată și de un studiu realizat de fundația germană Bertelsmann, care precizează faptul că România se situează pe ultimul loc la nivel european în privința învățământului, cauzele fiind funcționarea sistemului fără să existe o reformă coerentă, managementul defectuos, dar și lipsa banilor alocați sistemului^[5].

Afectarea economiei naționale de către ineficiența sistemului de învățământ a intrat și în atenția portalului capital.ro, care precizează că oamenii de afaceri consideră că „la nivelul curriculumului, principalul obstacol l-a reprezentat cantonarea în zona teoretică, focalizarea pe informarea în detaliu fără aplicație în practica zilnică. Numărul orelor, volumul de materie și cărțile școlare neprietenoase”^[6].

Problemele evidente ale învățământului românesc pot avea și soluții. Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării consideră necesară o reorganizare a ciclurilor de învățământ, deoarece situația actuală desconsideră educația timpurie, plasarea examenului de evaluare națională la finalul învățământului obligatoriu deoarece este inutil să fragmenteze învățământul obligatoriu, dar și regândirea acestuia în sensul transformării într-un examen de certificare și nu unul de selecție. Raportul situează educația timpurie ca fiind bun public de atenție specială. De asemenea, raportul propune implementarea unui curriculum flexibil și centrat pe competențele necesare dezvoltării personale și economiei cunoașterii, deoarece actualul curriculum este perceput de elevi, părinți și profesori ca fiind supraîncărcat și fără relevanță pentru piața muncii, fiind necesar un nou cadru de referință care să cuprindă competențe cheie prin îmbinarea cunoștințelor, abilităților și atitudinile adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru dezvoltarea personală. Astfel, fiecare disciplină ar trebui să fie judecată nu prin cantitatea de informații, ci prin contribuția la formarea competențelor. Totodată, comisia prezidențială propune accelerarea descentralizării și repoziționarea școlii în comunitate, întrucât sistemul preuniversitar continuă să fie supracentralizat, precum în vremea socialismului multilateral dezvoltat, iar unitățile de învățământ nu au nicio competență în constituirea bugetului propriu. Descentralizarea pare a fi reușită dacă finanțarea s-ar face per elev și prin respectarea standardelor de calitate. De asemenea, este necesară reformarea politicilor de resurse umane prin creșterea substanțială a salarizării, asociată cu creșterea pretențiilor față de profesia didactică (motivarea), prin creșterea calității formării inițiale și continue, prin profesionalizarea carierei manageriale^[7].

În privința învățământului superior, comisia propune diferențierea universităților și concentrarea resurselor, reformarea politicilor privind resursele umane prin autonomia universitară completă cu privire la definirea normei didactice și de cercetare, simplificarea ierarhiei didactice, precum și dublarea burselor studențești pentru domeniile științe și tehnologie. O altă propunere este modernizarea managementului și a conducerii universităților, întrucât sistemul actual de conducere s-a dovedit a fi falimentar. Finanțarea diferențiată și flexibilă este și ea o modalitate de soluționare, prin finanțarea programelor de studiu și nu a studenților echivalenți, diversificarea fondurilor publice de finanțare, finanțarea multianuală, pe cicluri de studii, încurajarea universităților să acceseze fonduri pentru cercetare. Reorganizarea sistemului de cercetare pare să fie și ea o soluție prin evaluarea performanțelor și granturilor de cercetare numai de către cercetători cu rezultate științifice relevante internațional^[8].

De asemenea, portalul capital.ro a ilustrat în 2009 și ce posibilități sunt văzute de către oamenii de afaceri pentru restructurarea învățământului, printre acestea numărându-se evaluarea și restructurarea resurselor umane, depolitizarea educației și conducerea școlilor după modelul societăților comerciale^[9].

Așadar, este evidentă nevoia de reformare a învățământului românesc. Este nevoie de o mai bună selecție a cadrelor didactice, de motivarea acestora, întrucât aptitudinile pedagogice sunt esențiale în exercitarea acestei profesii, acestea reprezentând un ansamblu de calități psihosociale, generale și specifice, necesare pentru proiectarea activităților care au ca finalitate formarea-dezvoltarea permanentă a personalității umane^[10]. Arta pedagogică este și ea importantă și uneori lipsește în învățământul actual, necesitatea acesteia fiind dată de faptul că aceasta reprezintă dimensiunea operațională̆ a măiestriei pedagogice care presupune prezența tactului pedagogic (însușire pozitivă obiectivată în comportamentul educatorului) și a talentului pedagogic (sistem unitar de aptitudini pedagogice dovedite de educator)^[11]. De asemenea, soluția privitoare la autonomia universităților amintită anterior este importantă deoarece aceasta reflectă capacitatea universităților de a lua singure măsurile pedagogice necesare pentru obținerea unor rezultate superioare în activitatea lor^[12].

^[1] Prof.univ.dr. Sorin Cristea, Managementul organizației școlare Note de curs, după studiile publicate în Tribuna Învățământului, Universitatea din București, p.2.

^[2] România educației, România cercetării, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării, p. 9.

^[3] Ibidem.

^[4] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15644874-problemele-esentiale-din-educatie-vazute-ong-uri-gradinita-obligatorie-calitatea-profesorilor-plus-ultimii-2-ani-olimpiada-nationala-matematica-nu-ajuns-niciun-copil-scoala-sateasca.htm.

^[5] https://www.portalinvatamant.ro/articole/proiecte-educationale-93/care-sunt-problemele-din-sistemul-actual-de-invatamant-35.html.

^[6] http://www.capital.ro/principalele-probleme-ale-invatamantului-romanesc-128668.html

^[7] România educației, România cercetării, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării, pp. 10-21.