Despre locul Europei în lume

Ce este, de fapt, Europa? Sunt atâtea lucruri de spus. Încă de la începuturile omenirii, Europa a fost importantă pentru umanitate. Inițial, Europa era totul. Orizonturile anticilor se limitau la continentul european. Încă din cele mai vechi timpuri, grecii și romanii au pus bazele civilizației. Europenii au adus dezvoltarea, dar au adus și decăderea, apoi Renașterea. Europenii antici au pus bazele matematicii, medicinei, geografiei, istoriei, filosofiei, au pus bazele omenirii, așa cum o știm noi. Nu degeaba prăbușirea Imperiului Roman a însemnat și prăbușirea întregii civilizații, pentru că lumea, în majoritatea perioadelor istorice, a fost eurocentrică. 

Când ne gândim la europenii antici, ne gândim la clasicismul în toate domeniile. Arhitectura grecilor este reper pentru contemporani, la fel literatura și sculptura romană. Nu este de mirare că Renașterea a avut loc tot în Europa, iar noul curent a poziționat Europa, din nou, în centrul lumii. Au fost redescoperite produsele inteligenței umane din Antichitate, care erau, de fapt, tot europene. Tot europenii l-au repus pe om în centrul tuturor preocupărilor, astfel remarcându-se Umanismul. 

Europenii au descoperit America, Australia și alte teritorii necunoscute până atunci, cucerindu-le și civilizându-le. Astfel, lumea a rămas tot eurocentrică, iar totul s-a învârtit tot în jurul valorilor europene. Ulterior, Iluminismul, a fost tot un produs european. Am înțeles ce înseamnă libertatea, drepturile, dar și cum putem contribui cu toții la dezvoltarea societății, iar acum, prin Uniunea Europeană, la dezvoltarea Europei. Totodată, majoritatea curentelor ideologice, literare și artistice au fost inventate tot de europeni. 

Tot europenii au inventat și conceptul de distrugere. Încă din cele mai vechi timpuri, războaiele europene au fost printre cele mai dure, iar în secolul XX au fost duse la scară planetară. Totuși, cel mai interesant concept de colaborare este tot unul european. Uniunea Europeană este cel mai îndrăzneț și de succes proiect de colaborare din istorie, fără să mai existe vreun precedent care să servească drept model. 

Astăzi, o Europă Unită nu este doar o ambiție, ci  și o necesitate. Într-o lume multipolară, Europa are posibilitatea de a rămâne principal factor civilizațional doar unită. Încă de la prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, mai mulți oameni de afaceri austro-ungari se plângeau de dificultatea pe care o întâmpinau în momentul în care, în loc să se deplaseze într-o singură țară, erau nevoiți să traverseze granițele mai multor state. 

După al Doilea Război Mondial, europenii au înțeles că, dincolo de faptul că sunt francezi, germani sau belgieni, cel mai important lucru este că sunt europeni. La 9 mai 1950, Franța a recunoscut, prin vocea lui Robert Schuman, faptul că unele valori nu pot fi definite doar în contextul aparatului fiecărui stat și că era nevoie mai mult decât de o alianță a cărbunelui și oțelului. Astfel, au fost puse bazele a ceea ce mai târziu avea să devină Uniunea Europeană. 

Astăzi, la 72 de ani de la Declarația Schuman, atâtea popoare unite, strigăm într-un singur glas „La mulți ani, Europa, la mulți ani tuturor europenilor!”.

Emoții de secol XXI

Probabil ați auzit prea des în ultima vreme cuvintele pandemie, război, invazie, moarte. E un nou cântec de leagăn al oamenilor mari, al copiilor și al tinerilor. Nu degeaba, căci problemele sunt grave. Într-o zi de februarie 2020 auzeam la știri că e pandemie în China și făceam cu toții haz pe tema asta. Chiar și eu îmi pusesem noua parolă la telefon ChinaFlu, ca să nu o uit, iar o lună mai târziu eram cu toții trimiși acasă. Într-o altă zi de februarie, de data asta 2022, ne trezim cu zeci de notificări pe telefon și cu rude prin casă discutând despre invazie, în timp ce noi, singura invazie pe care o știam, era când luam cu asalt mall-urile. Acum aflăm că banii, sau mai bine zis, lipsa lor, amenință să dea peste cap lumea „așa cum o cunoșteam”, uitând că deja lumea pe care pretindem că o cunoșteam atât de bine s-a schimbat deja de câteva ori de când ne-am născut. 

Dacă ar fi ceva de învățat din crizele din ultima perioadă, este faptul că un cont se poate umple și se poate goli cu aceeași ușurință, dar că posibilitatea de a ajuta o ființă este inepuizabilă. Cu toate astea, de cele mai multe ori ne gândim că dacă am avea bani, i-am putea face pe toți fericiți. Dar cum am putea face pe cineva fericit, când se vorbește doar despre pandemie, război, invazie, moarte? 

Oamenii au început să vorbească despre libertate atunci când și-au dat seama că nu sunt liberi. Acum vorbim despre dragoste pentru că îi simțim foarte puternic lipsa. Și asta nu de când cu pandemia și războiul. Tânărul contemporan ascultă Lady Gaga și Rihanna în metrou cu gluga pe cap, piese descărcate în telefon, cu versuri legate de emoții și sentimente, cuvântul război ne trimite cu gândul la ceva antic și de demult, iar pandemia ne aduce aminte de Evul Mediu, deci nimic ce ar trebui să aibă de-a face cu lumea din care facem parte. Colegul e ateu, vecina de la etajul II e în depresie, iar fratele plânge după o fată care nu-i mai răspunde de 3 ore la mesaje. 

Emoții. Emoții de secol XXI, într-o lume în care istoria se repetă, în același fel, dar cu alte personaje, de data aceasta noi fiind acelea. A fost frumos în anii căderii comunismului când Francis Fukuyama spunea că se termină istoria și că nu vor mai fi războaie. Istorie, te adresezi unor suflete pentru care este o dramă că nu mai au la magazin smoothie de rodie, nu unor suflete care merg cu flori la război ca în timpul Marelui Război. Nu uita că suntem născuți în epoca internetului, că am parcurs epoca lui political correctness și că ne-am educat îndelung toleranța (indiferența) față de apucăturile celor de lângă noi. Nu trăim în Valahia lui Mihai Viteazul, ci într-un oraș multicultural în care a fi român, rus, ucrainean sau chinez era, până mai ieri, cam același lucru. 

24 ianuarie 1859 – un moment de schimbare pentru poporul român

Denumită de majoritatea românilor „Mica Unire”, actul rezultat în urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești reprezintă cel mai important moment din istoria României. Unirea de la 24 ianuarie 1859 reprezintă punctul de început al istoriei statului român modern, fără de care nu ar fi putut avea loc Războiul de Independență sau Marea Unire, fără de care România, probabil, nu ar fi existat. 

Unirea de la 24 ianuarie 1859 nu reprezintă doar o unire teritorială și nici doar apariția unui stat nou. Reprezintă un nou început pentru poporul român, un moment de schimbare ce a cuprins toate sferele societății în deceniile ce au urmat. Ca operă politicienilor români pașoptiști, între care amintim aici pe frații Brătianu, frații Golescu, C.A. Rosetti, Christian Tell, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și doctorul Nicolae Kretzulescu, România a fost un proiect politic realizat din dorința ca poporul român să aibă o țară a lui, un stat național, modern, o Belgie orientală. 

Într-un context politic dificil, românii au avut curajul să sfideze Marile Puteri și să își ducă proiectul până la capăt. Vasale ale Imperiului Otoman și aflate sub protectorat al Imperiului Rus și, după Războiul Crimeii, sub garanția conectivă a Marilor Puteri, Țările Române trecuseră deja prin secole de dominație străină, iar acum, în epoca naționalismului și liberalismului, venise momentul ca elita politică să racordeze aceste formațiuni statale la principiile și valorile occidentale. 

În urma Conferinței de la Paris în care s-au discutat rezoluțiile adunărilor ad-hoc, cele două principate formau Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, un stat cu doi domni, două adunări și două În urma Conferinței de la Paris în care s-au discutat rezoluțiile adunărilor ad-hoc, cele două principate formau Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, un stat cu doi domni, două adunări și două capitale. Pornită ca un compromis al oamenilor politici precum Vasile Alecsandri și Costache Negri, călcând peste ambiții personale, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor state a fost cea mai bună soluție de la acel moment pentru realizarea Unirii. Observăm faptul că, în realitate, Unirea de la 24 ianuarie 1859 nu a fost nici mică și nici ușoară. 

După realizarea dublei alegeri, începe perioada de mari schimbări care au avut ca scop modernizarea României. Alexandru Ioan Cuza a înțeles că noul stat, pentru a putea rezista în timp, trebuie să treacă prin mari reforme. Desigur, sintagma de „reformele lui Cuza” poate fi considerată una destul de eronată, întrucât nu poți reforma ceea ce nu ai. Așadar, putem considera această perioadă drept una de construire a unui nou stat. 

S-a înțeles necesitatea formării unui popor de cetățeni, în care oamenii sunt conștienți de valoarea lor și de rolul pe care ei îl au în societate, astfel că a fost introdus învățământul obligatoriu și gratuit, România fiind unul dintre primele state din lume care a introdus o astfel de lege. Totodată, se remarcă gratuitatea și universalitatea educației, ceva revoluționar pentru acea dată. De asemenea, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-a introdus primul Cod Civil, acesta fiind în vigoare începând cu 1 decembrie 1865 și până în 1 octombrie 2011. 

O altă problemă era aceea că peste 23% din totalul proprietăților funciare era deținut de mânăstiri. Prin secularizare, o mare parte din acest sfert al teritoriului Principatelor a fost trecut în proprietatea statului. Legea agrară a condus la împroprietărirea cu pământ a peste 400.000 de familii de ţărani, iar aproximativ 60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi grădină. 

Așadar, putem observa faptul că actul de curaj de la 24 ianuarie 1859 reprezintă piatra de temelie a țării noastre, un moment de o importanță deosebită pentru istoria noastră. De altfel, Mihail Kogălniceanu, personalitate emblematică a secolului XIX și prim-ministru în vremea de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, spunea că, atâta timp cât țara aceasta va avea o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi cea a lui Alexandru Ioan Cuza.  

Democrația participativă prin metoda proiectului

Într-o societate democratică, este imperativ ca fiecare cetățean să se implice activ la dezvoltarea societății, iar acest lucru ar trebui să fie învățat încă din timpul școlii. De altfel, competențele sociale și civice, și anume abilitatea de a participa într-un mod eficient și constructiv la viața socială și de muncă și de a se implica în mod activ și democratic, sunt cuprinse inclusiv în recomandările Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene din 2006, cu privire la competențele cheie de învățare pe tot parcursul vieții. 

O foarte bună metodă prin care elevii pot dobândi aceste competențe este Metoda Proiect: Cetățeanul. Această metodă a fost inițial dezvoltată în Statele Unite ale Americii și a fost adaptată la contextul educațional românesc de către Institutul Intercultural Timișoara, în prezent fiind aplicată în școlile românești de profesorii de Educație Socială – Educație pentru cetățenie democratică. 

Este cunoscut faptul că învățarea pe bază de proiect permite elevilor să își dezvolte competențele, cunoștințele, atitudinile și gândirea critică, iar un proiect aplicat în cadrul unei ore de Educație pentru cetățenie democratică încurajează înțelegerea practică a valorilor democratice, implicându-i activ pe elevi în actul educațional și responsabilizându-i. Totodată, învățarea pe bază de proiect poate să simuleze și chiar să aplice în mod real anumite practici democratice întrucât stimulează inițiativa, îi poate determina pe elevi să ia decizii la nivel individual și la nivel de grup, impune căutarea de informații și conduce la final către un proces de conștientizare. 

În cazul proiectului Cetățeanul, demersul începe cu identificarea unor probleme ale comunității locale și continuă cu stabilirea ariei de competență a instituțiilor de la nivel local, în vederea identificării celor care ar putea rezolva problema. Exercițiul este foarte important pentru elevi, întrucât astfel învață atribuțiile instituțiilor locale în raport cu cele naționale și află cum se pot implica în dezvoltarea comunității din care fac parte. Procesul continuă prin alegerea, la nivelul clasei, a uneia dintre probleme, în vederea rezolvării acesteia. Se recomandă alegerea problemei prin vot pentru ca elevii să exerseze astfel dreptul la vot și să conștientizeze importanța acestuia. După ce elevii aleg problema, identifică trei posibile soluții pentru rezolvarea acesteia, ulterior selectând-o pe cea pe care o consideră cea mai eficientă. Personal pot spune că, după aplicarea metodei, am remarcat un entuziasm deosebit la nivelul clasei, elevii fiind foarte încântați de ideea proiectului, aceștia mărturisind faptul că sunt sceptici în privința unui răspuns al autorităților, însă un posibil succes al demersului lor i-a motivat să ducă proiectul la bun sfârșit. 

Urmează cea mai grea etapă a proiectului, și anume culegerea de informații. Elevii sunt îndrumați să caute de informații cu privire la problemă, în același timp fiind nevoiți să caute și informații cu privire la atribuțiile instituțiilor locale și să identifice legi sau hotărâri de consiliu local care ar putea avea ca subiect problema aleasă sau o problemă asemănătoare. Din experiența aplicării metodei, am putut constata faptul că, în acest moment al proiectului, elevii tind să încerce să renunțe la proiect, întrucât volumul de muncă este foarte mare, iar rezultatele muncii par a fi foarte departe, ceea ce este destul de puțin motivant într-o perioadă în care copiii sunt atrași de jocurile video în care primesc recompense imediate, iar finalitatea unui proiect de la ora de Educație pentru cetățenie democratică nu pare să ofere aceeași satisfacție. Totuși, după trecerea peste acest obstacol, proiectul prinde contur și devine din nou atractiv. 

Momentul în care elevii încep să vadă rezultatul muncii lor și să intuiască finalitatea proiectului este reprezentat de dezvoltarea unui plan de acțiune. Acest moment reprezintă identificarea modalităților de mobilizare a susținerii comunității, precum și realizarea unei scrisori către instituția competentă, scrisoare în care să fie prezentată soluția găsită de elevi. În unele cazuri, există și posibilitatea ca instituția respectivă să trimită un răspuns oficial elevilor cu privire la soluția propusă de aceștia. 

La final, se realizează un portofoliu cu toate materialele, precum și o prezentare, acestea având posibilitatea să fie expuse în școală sau pe site-ul instituției. De asemenea, se poate organiza o prezentare publică la nivel de clasă sau școală, ori se poate prezenta proiectul chiar în cadrul festivității de final de an școlar. Ulterior, se poate face o analiză a proiectului realizat, o recapitulare a procesului, dar poate avea loc și o sesiune de reflecții asupra procesului și a rezultatelor obținute, prin ilustrarea cu exemple a competențelor dezvoltate.

Așadar, metoda Proiect: Cetățeanul poate fi considerată una de succes pentru dezvoltarea competențelor elevilor, în special a competențelor sociale și civice, conducând la formarea de adulți informați și capabili să fie cetățeni activi. 

Eficientizarea învățământului românesc

În analiza problemelor legate de eficiența educației românești, putem porni de la criticile tot mai acide aduse învățământului, apărute în special din cauza promovabilității scăzute la examenele naționale, a bagajului scăzut de cunoștințe acumulate de elevii români după ce au urmat diverse forme de instruire în învățământul de stat, precum și inoportunitatea oferită de urmarea diverselor programe de studiu din cadrul liceelor sau universităților. Drept urmare, sintagma analfabetism funcțional este tot mai des întâlnită în spațiul public. 

Cu pretenția unei abordări corecte a temei, suntem nevoiți să parcurgem etape precum: informarea asupra stadiului în care se află activitatea condusă (având ca rezultat obținerea de informații cantitative / stocate și calitative / prelucrate, interpretate); evaluarea informațiilor stocate, prelucrate, realizată prin operații de măsurareapreciere și decizie (parțială și finală) cu valoare de diagnoză; comunicarea deciziei (parțiale, finale) cu scop de reglare-autoreglare a activității la un nivel corespunzător diagnozei și prognozei stabilite, ceea ce presupune măsuri operative și strategice de corectare, ameliorare, perfecționare, ajustare structurală, reformare[1]

În anul 2007, Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării a realizat un raport privitor la sistemul de educație din România. Astfel, potrivit raportului, eficiența sistemului de educație românesc este ilustrată prin rezultatele la testele PISA, PIRLS, TIMSS. România a participat la prima testare PISA în 2000, iar din acel moment se constată faptul că România s-a aflat, în mod constant, pe ultimele locuri în ceea ce privește capacitatea elevilor de a înțelege textele pe care le citesc, iar procentajul copiilor care nu reușesc să atingă nivelul de competență 2 este cel mai scăzut la nivel european, de doar 47% la lectură în anul 2009 și de doar 37% la matematică în anul 2012. Dacă cifrele nu exprimă prea multe, amintim faptul că nivelul 2 este reprezentat de recunoașterea literelor și de capacitatea de a citi cuvinte și propoziții de nivel simplu. De asemenea, testele PIRLS au ca scop verificarea competențelor în lectură ale elevilor și se aplică o dată la cinci ani. În acest caz, România ocupa în anul 2011 abia locul 36 din 45, în scădere față de anul 2001 când ocupa locul 22. Remarcăm astfel o scădere constantă și dramatică a performanțelor înregistrate în învățământul românesc.

Raportul comisiei prezidențiale mai arată faptul că sistemul de învățământ românesc este unul inechitabil, copiii din mediul rural nereușind să termine liceul decât într-o proporție de numai 25%, iar peste 80% dintre copiii care sunt neșcolarizați sunt de etnie romă – „câteva insule de excelență̆ sunt scufundate într-o mare de mediocritate”[2]. Aceste aspecte sunt completate de lipsa infrastructurii și a resurselor, unitățile de învățământ arată și funcționează la fel ca în anii `70, ceea ce conduce spre o lipsă a atractivității și a eficienței acestora, care contribuie la demotivarea cadrelor didactice și a elevilor. De asemenea, cu precădere în mediul rural, se constată existența a unui număr mare de unități de învățământ care au probleme cu asigurarea unei temperaturi adecvate pentru studiu în timpul iernii, dar și cu asigurarea unei igiene corespunzătoare, datorată funcționării unor toalete de tip sătesc care sunt inferioare civilizației europene de secol XXI[3].

Într-o dezbatere organizată de un ONG, analistul Sorin Ioniță consideră că problemele sistemului de învățământ sunt imense, printre acestea numărându-se lipsa autorilor universali din programa școlară, existând o programă școlară foarte naționalistă, ceea ce determină lipsa reflectării asupra gândirilor universale. În privința științelor naturale, analistul susține că cea mai mare problemă este legată de modul de predare, elevii percepând materii precum fizica și chimia ca fiind respingătoare, iar structura olimpiadelor este una care încurajează elevii să studieze singuri. De asemenea, Radu Gologan, coordonator al lotului olimpicilor la matematică, susține că principala problemă a sistemului de educație este reprezentată de dascăli, aceștia nefiind pregătiți pe fundalul schimbării matricei gândirii copilului. De asemenea, atrage atenția asupra faptului că în ultimii ani nu am avut niciun olimpic național la matematică din mediul rural[4].

Scăderea calității învățământului românesc este ilustrată și de un studiu realizat de fundația germană Bertelsmann, care precizează faptul că România se situează pe ultimul loc la nivel european în privința învățământului, cauzele fiind funcționarea sistemului fără să existe o reformă coerentă, managementul defectuos, dar și lipsa banilor alocați sistemului[5]

Afectarea economiei naționale de către ineficiența sistemului de învățământ a intrat și în atenția portalului capital.ro, care precizează că oamenii de afaceri consideră că „la nivelul curriculumului, principalul obstacol l-a reprezentat cantonarea în zona teoretică, focalizarea pe informarea în detaliu fără aplicație în practica zilnică. Numărul orelor, volumul de materie și cărțile școlare neprietenoase”[6].

Problemele evidente ale învățământului românesc pot avea și soluții. Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării consideră necesară o reorganizare a ciclurilor de învățământ, deoarece situația actuală desconsideră educația timpurie, plasarea examenului de evaluare națională la finalul învățământului obligatoriu deoarece este inutil să fragmenteze învățământul obligatoriu, dar și regândirea acestuia în sensul transformării într-un examen de certificare și nu unul de selecție. Raportul situează educația timpurie ca fiind bun public de atenție specială. De asemenea, raportul propune implementarea unui curriculum flexibil și centrat pe competențele necesare dezvoltării personale și economiei cunoașterii, deoarece actualul curriculum este perceput de elevi, părinți și profesori ca fiind supraîncărcat și fără relevanță pentru piața muncii, fiind necesar un nou cadru de referință care să cuprindă competențe cheie prin îmbinarea cunoștințelor, abilităților și atitudinile adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru dezvoltarea personală. Astfel, fiecare disciplină ar trebui să fie judecată nu prin cantitatea de informații, ci prin contribuția la formarea competențelor. Totodată, comisia prezidențială propune accelerarea descentralizării și repoziționarea școlii în comunitate, întrucât sistemul preuniversitar continuă să fie supracentralizat, precum în vremea socialismului multilateral dezvoltat, iar unitățile de învățământ nu au nicio competență în constituirea bugetului propriu. Descentralizarea pare a fi reușită dacă finanțarea s-ar face per elev și prin respectarea standardelor de calitate. De asemenea, este necesară reformarea politicilor de resurse umane prin creșterea substanțială a salarizării, asociată cu creșterea pretențiilor față de profesia didactică (motivarea), prin creșterea calității formării inițiale și continue, prin profesionalizarea carierei manageriale[7]

În privința învățământului superior, comisia propune diferențierea universităților și concentrarea resurselor, reformarea politicilor privind resursele umane prin autonomia universitară completă cu privire la definirea normei didactice și de cercetare, simplificarea ierarhiei didactice, precum și dublarea burselor studențești pentru domeniile științe și tehnologie. O altă propunere este modernizarea managementului și a conducerii universităților, întrucât sistemul actual de conducere s-a dovedit a fi falimentar. Finanțarea diferențiată și flexibilă este și ea o modalitate de soluționare, prin finanțarea programelor de studiu și nu a studenților echivalenți, diversificarea fondurilor publice de finanțare, finanțarea multianuală, pe cicluri de studii, încurajarea universităților să acceseze fonduri pentru cercetare. Reorganizarea sistemului de cercetare pare să fie și ea o soluție prin evaluarea performanțelor și granturilor de cercetare numai de către cercetători cu rezultate științifice relevante internațional[8]

De asemenea, portalul capital.ro a ilustrat în 2009 și ce posibilități sunt văzute de către oamenii de afaceri pentru restructurarea învățământului, printre acestea numărându-se evaluarea și restructurarea resurselor umane, depolitizarea educației și conducerea școlilor după modelul societăților comerciale[9]

Așadar, este evidentă nevoia de reformare a învățământului românesc. Este nevoie de o mai bună selecție a cadrelor didactice, de motivarea acestora, întrucât aptitudinile pedagogice sunt esențiale în exercitarea acestei profesii, acestea reprezentând un ansamblu de calități psihosociale, generale și specifice, necesare pentru proiectarea activităților care au ca finalitate formarea-dezvoltarea permanentă a personalității umane[10]. Arta pedagogică este și ea importantă și uneori lipsește în învățământul actual, necesitatea acesteia fiind dată de faptul că aceasta reprezintă dimensiunea operațională̆ a măiestriei pedagogice care presupune prezența tactului pedagogic (însușire pozitivă obiectivată în comportamentul educatorului) și a talentului pedagogic (sistem unitar de aptitudini pedagogice dovedite de educator)[11]. De asemenea, soluția privitoare la autonomia universităților amintită anterior este importantă deoarece aceasta reflectă capacitatea universităților de a lua singure măsurile pedagogice necesare pentru obținerea unor rezultate superioare în activitatea lor[12].

Continuarea

Promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești în rândul elevilor

Trăim într-o lume care tinde spre globalizare, societatea interculturală fiind o realitate tot mai prezentă în viața noastră de zi cu zi. În acest context este necesară păstrarea și cultivarea obiceiurilor și tradițiilor naționale, locale sau europene. Totodată, trebuie menționat că valorile societății interculturale nu presupun uniformizarea și pierderea tradițiilor, ci păstrarea și promovarea acestora, la care se adaugă și realizarea de schimburi culturale. 

Diversitatea culturală și promovarea culturii au fost subiecte intens dezbătute în ultimii ani. În 2001 se semnează Declarația Universală a UNESCO cu privire la diversitatea culturală. De asemenea, în 2005 este semnată Convenția asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale de către statele membre ale UNESCO. 

Astfel, articolul 2 din Declarația Universală a UNESCO privind diversitatea culturală susține că, în societatea noastră din ce în ce mai diversă, este necesară asigurarea unei interacțiuni armonioase între persoanele aparținând unor grupuri și identități diferite prin politici care să favorizeze includerea și participarea tuturor cetățenilor, conducând astfel la o vitalitate a societății civile și la pace. Totodată, diversitatea culturală este văzută ca fiind un factor de dezvoltare, susținându-se în același timp importanța respectării drepturilor omului, precum și respectarea identității culturale a indivizilor și a grupurilor de oameni. 

În privința actului educațional, există recomandările Parlamentului European și ale Consiliului European din decembrie 2006 care prezintă importanța celor opt competențe cheie pe care trebuie să le aibă beneficiarii direcți ai actului educațional. A opta competență face referire la sensibilizarea și exprimarea culturală și evidențiază importanța creativității, a ideilor, a emoțiilor transmise de media, arte și literatură. Astfel, cunoașterea culturală presupune deținerea de cunoștințe cu privire la patrimoniul local, național și european, precum și locul pe care acestea le au în lume, cuprinzând cunoștințe elementare cu privire la operele culturale, la importanța factorului estetic din viața de zi cu zi. Cunoașterea propriei culturi, precum și conștientizarea propriei identități culturale sunt văzute, conform documentului, ca fiind esențiale în formarea de atitudini respectuoase și deschise față de diferitele forme de exprimare culturală. 

În vederea promovării tradițiilor și obiceiurilor românești în rândul elevilor, se recomandă realizarea de activități școlare și extrașcolare care să determine formarea competenței de sensibilizare și exprimare culturală. Aceasta pot fi dezvoltată în special la discipline precum Istoria, Geografia, Educația Muzicală, Educația Plastică sau Științele Socio-Umane.  

În anul 2017 au intrat în vigoare noile programe școlare, fiind introdusă și o disciplină nouă la gimnaziu: Educația Socială. Această disciplină are ca obiect de studiu la clasa a VI-a Educația Interculturală. Conform programei, disciplina Educație Socială – Educație Interculturală are ca scop dobândirea anumitor competențe specifice precum: identificarea propriilor repere de identitate culturală, prin raportarea la sisteme de referință culturale variate. În vederea dobândirii acestei competențe, profesorul poate apela la realizarea unor sesiuni de audiție muzicală, prezentarea unor imagini sugestive, realizarea de desene, toate acestea ilustrând tradițiile și obiceiurile culturii românești și nu numai. 

De asemenea, o altă competență ce merită precizată este aceea de a determina elevul să manifeste o atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți, față de identitatea culturală proprie și față de identitatea celor care aparțin unor culturi diferite. Totodată, programa de la Educație Interculturală recomandă abordarea pe bază de proiect. Elevii sunt încurajați să realizeze proiecte care au ca subiect tradițiile și obiceiurile românești, probleme legate de participarea civică a minorităților naționale sau alte probleme legate de cultură și de dialogul intercultural. 

Promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești se mai poate realiza și prin alte activități realizate cu elevii, precum excursii tematice, participarea la festivaluri ce au ca tematică tradițiile și obiceiurile românilor, vizita la muzee de istorie și etnografie, realizarea de desene, picturi, expoziții sau eseuri, serbări. 

Se remarcă așadar o importanță deosebită a promovării culturilor naționale și locale, constituind o preocupare constantă a instituțiilor europene, a Ministerului Educației, fiind imperativă abordarea problemelor legate de cultura națională și locală în cadrul orelor de curs și în activitățile școlare și extrașcolare realizate cu elevii. 

Continuarea

Cum stimulăm creativitatea elevilor

Creativitatea reprezintă abilitatea de a găsi diverse idei și soluții potrivite ȘI funcționale pentru o anumită situație în care ne găsim la un moment dat. Din acest motiv, dezvoltarea creativității poate fi considerată ca fiind esențială în dezvoltarea elevului. Atât motivația, cât și afectivitatea, au un rol deosebit de important în dezvoltarea creativității, întrucât acestea oferă suportul energetic necesar dezvoltării acesteia. Astfel, inventivitatea și inovația pornesc de la o dorință de optimizare, de rezolvare a unei probleme, de găsirea unor soluții ingenioase cu privire la o anumită situație cu care ne confruntăm. Totodată, dorința de creștere este și aceasta un factor deosebit de important în dezvoltarea creativității. 

Demne de menționat sunt rolul cutezanței, dar și al încrederii în propriile forțe, precum și asumarea unor riscuri. Acestea influențează depășirea rigidității mentale, automatismul de cenzură sau diferitele blocaje apărute ca rezultat al conformismului social. Desigur, creativitatea se bazează pe îndrăzneală, însă nu trebuie limitată doar la aceasta și nici depășite anumite cutume în vederea dobândirii creativității. 

Una dintre căile prin care se poate stimula creativitatea elevilor este stârnirea curiozității. În primii ani de viață, copilul are o curiozitate interioară naturală; aceasta nu trebuie stimulată prin eforturi prea mari. Totuși, odată cu înaintarea în vârstă, apare fenomenul plictiselii, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți. Atât copiii, cât și adulții nu își pot concentra atenția pe durate mari de timp. Oamenii au atât nevoie de relaționare, cât și de competență și autonomie. Astfel, se recomandă să existe o relație bună între elevi și cadrul didactic. Se recomandă implicarea elevilor în decizii, solicitarea de feedback, precum și solicitarea de opinii. Plictiseala reprezintă o stare neplăcută în momentul în care activitatea desfășurată este percepută ca lipsită de sens. Așadar, apare necesitatea stârnirii curiozității în vederea dezvoltării creativității. 

Brainstorming-ul (furtuna de idei) reprezintă obținerea unui număr mare de idei, fără a exista, într-o primă etapă, o analiză a calității ideilor. Această metodă are ca scop găsirea de soluții sau de sugestii, atât banale cât și de o complexitate mai mare, stârnind creativitatea elevilor, prin stimularea gândirii divergente. Principalele reguli ale brainstorming-ului sunt evitarea criticilor, facilitarea gândirii libere, solicitarea unei cantități mari de idei, precum și încurajarea asocierii de idei și soluții propuse. Dezavantajele acestei metode sunt legate de consumul mare de timp, precum și de necesitatea imperativă a unui moderator foarte bine pregătit pentru a atrage toți participanții. 

Metoda Starbursting (explozia stelară) este o metodă destul de asemănătoare Brainstorming-ului, clasa de elevi simulând crearea de întrebări cu privire la o anumită problemă. În prima fază a exercițiului se vor adresa întrebări uzuale, de tipul „Cine?”, „Ce?”, „Când?”, „Unde?”, „De ce?”, acestea putând cu timpul să se transforme în întrebări cu o complexitate mai ridicată. Metoda Starbursting presupune propunerea problemei, organizarea clasei pe grupuri de elevi, elaborarea listei de întrebări, comunicarea rezultatului, precum și evidențierea celor mai interesante întrebări. Dezavantajele acestei metode sunt destul de similare cu cele ale Brainstorming-ului: necesită un timp destul de semnificativ pentru punerea sa în practică, existând totodată și posibilitatea ca anumiți elevi să manifeste o implicare mai scăzută. 

Metoda Mozaicului, cunoscută și sub numele de Metoda Grupurilor Independente, presupune realizarea unor sarcini de lucru în care fiecare elev poate să devină expert. Pentru început, se formează grupurile de lucru și se împart temele de studiu în mai mult subteme, fiecărui elev revenindu-i o subtemă în care trebuie să devină expert. Se formează grupuri de experți, în funcție de subtema pe care o are fiecare. Elevii studiază în grupe materialul primit de la cadrul didactic și colaborează în vederea realizării unei prezentări care urmează să fie susținută în fața clasei. Deși metoda are rolul de a stârni interesul și creativitatea în vederea realizării unei expuneri cât mai bune pentru colegii de clasă, metoda are și câteva limite precum abordarea superficială a sarcinii de unii membrii ai grupului, precum și impresia de lipsă de organizare în cadrul colectivului de elevi al clasei. 

Metoda proiectului este și ea utilă în dezvoltarea creativității și poate fi aplicată atât la orele de curs, cât și în timpul petrecut acasă pentru învățare. Totuși, pentru a avea rezultatele dorite și pentru a dezvolta creativitatea, sarcina proiectului trebuie să fie bine gândită de către profesor. Elevul trebuie să înțeleagă din start utilitatea proiectului pe care îl realizează. Activitatea nu trebuie percepută ca fiind fără sens sau doar o temă plictisitoare pe care o pot rezolva cu ajutorul internetului sau a vreunui membru al familiei. Metoda proiectului trebuie să ilustreze în totalitate activitatea elevului, originalitatea și creativitatea. Astfel, remarcăm importanța clară a necesității existenței unui scop pentru realizarea proiectului. Acesta poate fi legat de rezolvarea unei situații sau a unei probleme, de găsirea unui răspuns la o întrebare, orice ar putea duce la ceva ce are sens și utilitate pentru elev încât să ilustreze munca și ingeniozitatea acestuia. 

Așadar, remarcăm existența mai multor modalități de a dezvolta creativitatea elevului, toate având legătură cu stârnirea interesului și cu motivarea, întrucât, în vederea dezvoltării creativității, elevul trebuie să fie motivat, curios și să perceapă activitatea pe care o realizează ca având o finalitate utilă. 

Continuarea

Strategii și metode didactice în învățământul online la disciplina Istorie

Actualul context pricinuit de pandemia de SARS-CoV-2 a determinat relocarea temporară a activității didactice în mediul online. Disciplina Istorie contribuie decisiv în formarea personalității elevului, atât prin transmiterea de informații cu privire la dezvoltarea societății, cât și la crearea de repere morale și civice. Așadar, adaptarea actului educațional la noul scenariu online este imperativ pentru disciplina Istorie. 

Deși la prima vedere putem fi tentați să excludem metodele tradiționale din scenariul online, specificul disciplinei Istorie ne arată că acestea pot fi integrate cu succes în noul scenariu, cu condiția esențială a unei urmăriri atente a colectivului de elevi pentru a nu interveni monotonia sau plictiseala.

Expunerea sistematică a cunoștințelor este esențială în procesul de predare-învățare, întrucât, în cadrul orei de Istorie, nu se poate evita comunicarea directă a cunoștințelor, având în vedere imposibilitatea ca faptele sau procesele istorice să poată fi verificate direct de elevi. De asemenea, ținând cont de specificul disciplinei Istorie, expunerea poate să îmbrace forma povestirii, prelegerii sau explicației la fel de bine și în mediul online, recomandându-se utilizarea unor materiale sugestive de tip PowerPoint, imagini sau secvențe video partajate prin Share-screen elevilor, cu scopul de a face ora de Istorie mai interesantă și atractivă. 

Având în vedere lucrul cu diverse concepte, conversația și discuția sunt și acestea importante și se pot realiza în cadrul orei online într-o manieră similară cu cea din formatul față în față, recomandându-se o moderare mai atentă pentru a evita suprapunerile intervențiilor sau neparticiparea. 

În vederea dobândirii competențelor de limbă maternă și străină, se pot selecta diverse materiale care să fie utilizate drept punct de plecare pentru discuții: surse istorice în limba română sau într-o limbă străină accesibilă elevilor. În urma selectării sursei istorice, profesorul poate partaja textul utilizând funcția Share-screen, pe marginea sursei putând fi realizate în plen, pe grupe sau individual diverse sarcini: eseu, argumentarea unui punct de vedere, dezbatere, etc. 

Aplicarea în cadrul învățământului online a metodei proiectului este una care, deși inițial poate fi considerată ca fiind dificilă, poate deveni chiar mai simplă decât în scenariul fizic, contribuind chiar la dobândirea de competențe digitale. În vederea realizării unui proiect, elevii pot fi împărțiți pe grupe, utilizând funcția breakout rooms a aplicației Zoom, care permite organizarea colectivului de elevi în mai multe camere separate. De asemenea, funcția permite cadrului didactic să intre pe rând în fiecare cameră și să desfășoare activități de verificare și îndrumare a elevilor, intervențiile fiind adesea chiar mai rapide decât în cazul învățământului fizic. Totodată, în vederea realizării de proiecte, elevii pot folosi programe online precum Google Docs, aplicație în care elevii pot realiza eseuri, scrie notițe sau realiza diverse părți ale proiectului, cadrul didactic stabilind în prealabil accesul pentru un anumit colectiv de elevi (o clasă sau o fracțiune din aceasta). Același lucru se poate realiza și folosind aplicația PowerPoint. 

Deprinderea de a învăța să înveți nu suferă prea multe modificări în urma trecerii de la învățământul față în față la cel online. Elevii pot fi îndrumați să caute sau să studieze anumite surse, folosirea elementelor de partajare și a platformelor educaționale de tip Google Classroom fiind un mijloc bun de a face schimb de informații în vederea dezvoltării unui stil de învățare autonom. 

Sensibilizarea și exprimarea culturală pot fi realizate și acestea prin intermediul învățământului online. Prin abordarea de teme culturale, elevii sunt determinați să învețe să aprecieze cultura, arta, pictura, muzica, elementele de cultură națională, internațională și locală. Istoria este un bun facilitator al promovării acestor valori către tinerii absolvenți. Astfel, se pot prezenta elevilor diverse albume cu fotografii, opere de artă, filme documentare sau alte resurse educaționale deschise folosind funcțiile de partajare. 

Așadar, se remarcă existența unei diversități de strategii și metode didactice care pot fi utilizate în predarea online la disciplina Istorie, în vederea formării celor opt competențe cheie, chiar și în actualul context educațional. 

Continuarea

Predarea Holocaustului în mediul online

Programa de la disciplina Istorie prevedea, încă dinainte de perioada pandemiei de SARS-CoV-2, predarea utilizând mijloacele moderne, alternate cu cele tradiționale. Contextul pandemiei a determinat și mai mult adaptarea materiei școlare în vederea susținerii de ore de curs și de activități conexe prin intermediul internetului, utilizând platforme de învățare specifice. În acest context, se pot propune realizarea de diverse activități online în vederea dezvoltării celor opt competențe cheie care contribuie la formarea absolventului. 

Comunicarea într-o limbă maternă reprezintă abilitatea de a exprima și interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă orală, cât și scrisă.

În vederea dobândirii acestei competențe cheie, având ca punct de plecare studierea Holocaustului, elevii sunt încurajați să desfășoare activități precum redactarea de eseuri și proiecte sau analiza surselor istorice. Aceste activități se pot realiza în timpul orelor online, desfășurate sub forma unor conferințe pe platforme specifice precum Zoom sau Google Meet, iar profesorul poate să propună analiza unor texte, distribuindu-le în format electronic elevilor sau prin intermediul tehnologiei share-screen. 

De asemenea, elevii pot fi împărțiți în mai multe grupe de lucru și să realizeze tabele în care să prezinte comparativ anumite evenimente istorice legate de Holocaust. Totodată, în vederea dezvoltării acestei competențe, elevii pot primi teme precum exprimarea și argumentarea unor opinii față de diverse evenimente istorice legate de Holocaust.

Comunicarea într-o limbă străină presupune aceleași lucruri precum competența de comunicare într-o limbă maternă, dar include și abilitățile de mediere (adică rezumarea, parafrazarea, interpretarea sau traducerea) și înțelegerea interculturală.

Având în programă și elemente de istorie universală, anume Holocaustul, aceasta poate contribui și la formarea unor abilități de comunicare în limbile străine prin studiul anumitor secvențe, citate, inscripții, texte în limbile de circulație internațională. În privința activităților de învățare, elevii pot primi diverse citate în ebraică sau în limbi de circulație internațională precum engleza, franceza, germana. Pot fi utilizate postere, afișe sau fotografii istorice cu conținut într-o limbă străină, iar elevii să traducă, eventual împreună cu profesorul, semnificația ideilor respective. Totodată, dacă lecția este predată la o clasă intensiv limbă străină / bilingv, elevii pot analiza diverse surse istorice redactate într-o limbă străină. Toate aceste activități pot fi realizare mult mai ușor în timpul orei online având la dispoziție tehnologia share-screen.

Prin competența matematică, științifică și tehnologică ne referim la buna stăpânire a aritmeticii, o înțelegere a lumii naturale și o abilitate de a pune în aplicare cunoștințele și tehnologia pentru a răspunde nevoilor umane percepute.

Studiul timpului, al axei cronologice, al hărților, al succesiunii secolelor, al descoperirilor științifice, al tehnologiilor și revoluțiilor industriale contribuie la formarea de competențe matematice, științifice și tehnologice, ceea ce recomandă studiul online al Holocaustului încă o dată ca prioritate în studiu ce urmărește formarea celor opt competențe cheie ale absolventului. Elevii pot căuta și compara diverse statistici cu referire la populația unui teritoriu, deportările, să compare datele găsite și să ajungă astfel la niște concluzii. Elevii pot realiza proiecte prin care să prezinte evoluția Holocaustului într-un anumit spațiu.

Competența digitală este reprezentată de utilizarea cu încredere și în mod critic a tehnologiei informației și comunicațiilor pentru muncă, timp liber și comunicare.

În vederea dobândirii acestei competențe, elevii sunt invitați să consulte sensul diverselor cuvinte folosind site-uri precum dexonline.ro, britannica.com sau larousse.fr; se poate folosi aplicația Google Docs din Google Drive pentru realizarea diverselor proiecte, elevii primind acces la documentul respectiv și să lucreze împreună de acasă sau în timpul orei de istorie. De asemenea, elevii pot primi diverse sarcini precum realizarea de prezentări de tip power-point. Totodată, se pot concepe teste on-line pe care elevii le pot realiza în clasă, folosind aplicația Google Forms din Google Drive sau alte aplicații similare. 

Abilitatea de gestionare eficientă a propriei învățări, fie individual, fie în grupuri este cunoscută sub denumirea de a învăța să înveți.

Studierea Holocaustului dorește să pună în balanță anumite elemente culturale, sociale, politice, economice, în acest sens, elevii pot primi sarcina de a analiza anumite texte istorice, în grupe de elevi organizate pe Zoom și să extragă ideile principale din acestea, efectuând eventual o schemă prin care să reprezinte relația de cauzalitate între ideile descoperite în text. De asemenea, pot realiza o schemă similară și pe baza lecției predate în clasă sau a celei din carte.

Competențele sociale și civice reprezintă abilitatea de a participa într-un mod eficient și constructiv la viața socială și de muncă și de a se implica în mod activ și democratic, mai ales în societățile din ce în ce mai variate.

Istoria este știința care studiază, printre altele, statul, pacea, libertatea, implicarea cetățeanului în viața socială. Astfel, studiul Holocaustului este recomandat în vederea dobândirii de competențe sociale și civice. În privința activităților educative, acestea se pot baza pe organizarea unor proiecții de film online, dezbateri, lucru în echipă, proiecții de prezentări PowerPoint ce au ca scop sensibilizarea publicului. Elevii pot realiza diverse proiecte, să primească sarcini de a realiza interviuri online cu persoane care au fost martore la Holocaust. 

Spiritul de inițiativă și antreprenoriat presupune abilitatea de a pune ideile în practică prin creativitate, inovație și asumarea de riscuri, precum și abilitatea de a planifica și gestiona proiecte.

Prin redactarea de proiecte, realizarea de afișe și campanii civice în mediul online, studiul Holocaustului contribuie în mod indubitabil la formarea de competențe antreprenoriale și la spiritul de inițiativă. Elevii pot primi o temă prin care să fie solicitați să realizeze un afiș, un proiect, poster, interviu, reportaj, mini-documentar prin care să prezinte o problemă legată de Holocaust. Astfel, elevii sunt determinați să vină cu idei, să ia situația în mâini pentru a rezolva tema propusă. 

Sensibilizarea și exprimarea culturală este abilitatea de a aprecia importanța exprimării creative a ideilor, experiențelor și emoțiilor într-o varietate de medii, precum muzica, literatura și artele vizuale și ale spectacolului.

Prin abordarea temei Holocaustului în învățământul online, elevii sunt determinați să învețe să aprecieze cultura, diversitatea, să accepte existența mai multor popoare în același spațiu, să aprecieze arta, pictura, muzica, elementele de cultură națională, internațională și locală. Astfel, se pot prezenta elevilor diverse albume cu fotografii, opere de artă, se pot organiza în timpul orei sesiuni de audiție muzicală, proiecții de film documentar, căutare de informații pe internet. 

Așadar, remarcăm faptul că predarea Holocaustului contribuie masiv la formarea celor opt competențe cheie ale absolventului, prin intermediul învățământului online, studiul Holocaustului fiind imperativ pentru înțelegerea lumii în care trăim și formarea noastră pentru a putea viețui în aceasta. 

Bibliografie: 

  • Recommendation of the European Parliament and of the Council on Key competences for lifelong learning, 18 Dec. 2006, 2006/962/EC.

Despre gunoi

Am ieșit dimineață să duc gunoiul. Se strânseseră ceva ambalaje de la produsele alimentare ce se găsesc ambalate în caserole la Mega Image. Era destul de răcoare, începuseră să se simtă adierile reci ale lunii ianuarie, dar erau plăcute în același timp. M-au picat câțiva stropi de ploaie risipiți printre vânt și crengi, stropi ce se vor concretiza peste câteva ore într-o ploaie amestecată cu ninsoare. 

Gunoiul nu era greu, nu era mult, însă cumpărasem niște saci de la magazin care erau destul de mici, iar ambalajele răzlețe din sacul menajer încercau parcă să evadeze din sac și din procesul de aruncare al gunoiului. Probabil mai aveau ceva de spus. 

Ajung destul de greoi prin stropii de ploaie care începeau să îmi acopere ochelarii, ghena de gunoi era aproape plină. Cele trei containere diferite de gunoi, plasate acolo cu scopul de a sorta gunoiul, își arătară inutilitatea în fața omului ignorant care considera hârtia și plasticul drept gunoi menajer, iar gunoiul menajer drept hârtie și plastic. În jurul containerelor era destul de multă aglomerare de lucruri răslețe. Oricum Bucureștiul e plin de gunoaie. Paharele de unică folosință, ambalajele de ChupaChups și o sticlă goală de Panten anti-mătreață începură să formeze o horă a lucrurilor inutile în jurul unuia dintre containere, fiind antrenate de vântul care sufla și prevestea zăpada.

Fiecare dintre noi a avut la un moment dat ceva de aruncat. De la simplii saci de gunoi închiși la culoare, o pereche veche de teniși, până la obiecte mai mari sau chiar persoane. De altfel, mulți dintre noi au un loc în casă unde au anumite lucruri depozitate, în speranța că le vor folosi vreodată, însă care, la următoarea curățenie generală, își vor lua drumul și ele spre cimitirul lor: groapa de gunoi. 

Dar despre oamenii care aruncă la gunoi alți oameni? Nu demult am citit în ziarul Adevărul despre o femeie care și-a aruncat copilul la ghena de gunoi, la câteva zile după ce îl născuse și îl făcuse să semene cu ea. Să-l fi considerat nefolositor? Dar ce folosire poate fi găsită într-un copil abia născut? Nu avea forță de muncă? Nu știa să meargă la toaletă și trimitea prea multe scutece spre ghena de gunoi, încât mama îl considerase și pe el îl gunoi? Sau să-l fi aruncat din greșeală în coșul de gunoi, micuț cum era, cum mulți dintre noi mai facem din când în când cu diverse obiecte de prin casă, ca mai apoi să ne întrebăm unde Dumnezeu sunt? Așa am pățit eu cu o linguriță, iar vecina mea chiar cu cheile de la mașină. Copilul acela a ajuns medic, dar asta e o altă poveste.

Dar despre oamenii care nu mai sunt copii și sunt aruncați la gunoi? Da, sunt cazuri. Doar că, de cele mai multe ori, nu sunt aruncați la ghenă, ci sunt îndemnați să meargă singuri acolo. Sunt tratați ca niște gunoaie. Nici acei oameni nu mai sunt folositori? Nu au nici ei experiență de viață, valori și alte lucruri? Da, copiii nu au, nu au avut timp să și le formeze, însă adulții? Sau parcursul lor îi făcea să devină niște fiare? Măcar de-ar fi reciclabili, dar niciunul dintre oamenii aruncați la gunoi nu este considerat fiară, ci ceva ce nu mai poate fi folosit, un nimic. De multe ori am mai refolosit o caserolă de ceva cu alt scop, înainte să o aruncăm. Eu am pus cândva o floare într-un pahar de iaurt, iar atunci când a mai crescut, i-am cumpărat o glastră, iar când a crescut și mai mare, i-am cumpărat un ghiveci. Oare așa să se întâmple și cu oamenii? Oricum suntem trecători și cu toții ajungem ca, într-un final, să nu mai existăm. 

Probabil mulți oameni care au trăit cu cineva la un moment dat, au simțit ulterior că au nevoie de cineva mai bun, mai interesant, mai bogat, mai cult, mai tânăr, iar pe cel vechi l-au aruncat la gunoi. Dar oamenii evoluează, spre deosebire de paharul de plastic ce la prima utilizare se casează. Sau involuează? Mulți dintre noi am ajuns, cel puțin o dată, să avem o perioadă mai proastă și să simțim că am decăzut și că am involuat. Dar plasticul este reciclabil. Omul de ce n-ar fi? 

De regulă, atunci când arunci un om la gunoi, nu te aștepți să îl mai refolosești sau să îl mai refolosească cineva. Îi arunci în față cuvinte care desemnează inutilitatea pe viitor a acestuia și imposibilitatea să mai fie reciclat. Probabil de aceea nu există un container special pentru oameni. Probabil și din negarea adevărului că omul este ceva ce poate deveni un simplu deșeu menajer, fără container special.

Oricum, copiii aruncați la gunoi nu cred că au fost lăsați într-un loc anume, special pentru ei, ci alături de ambalaje, hârtii și alte lucruri. Dar ambalajele și celelalte resturi menajere avuseseră anterior o utilitate, un parcurs, o viață. Dacă oamenii mari, aruncați la gunoi, au înțeles măcar puțin din viață, lăsați măcar copiii să trăiască. Să își demonstreze și ei utilitatea cel puțin o dată.

Am aruncat sacul de gunoi în containerul de resturi menajere. Undeva lângă am văzut o hârtie de 5 lei. Probabil fusese și ea cheltuită. Totuși, în următoarea jumătate de oră, cineva a mai dat o șansă acelei bancnote. 

Combaterea traficului de persoane prin intervenții active în școală

Problema traficului de persoane reprezintă actualmente una dintre cele mai grave probleme întâlnite pe mapamond. Deși cele mai titrate probleme ale societății actuale sunt traficul și consumul de droguri, decadența morală, tensiunile dintre diverse state ale lumii sau prostituția, o problemă de o gravitate excepțională este reprezentată de traficul de persoane. Motivele pentru care acest subiect nu este la fel de popular este acela că majoritatea oamenilor se gândesc că sunt șanse mici ca tocmai ei să treacă printr-o astfel de experiență. 

Și totuși, aceasta este una dintre cele mai grave probleme ale societății secolului XXI, când echivalentul populației României, Macedoniei, Bulgariei și Serbiei reprezintă totalul persoanelor aflate sub incidența sclaviei economice, sexuale sau de alt tip. Puțini sunt cei care știu că prețul unei fete în Europa variază în jurul sumei de 2500 de dolari americani, ajungând în statele asiatice în jurul incredibilei sume de 5 dolari. Desigur, dacă problema drogurilor a ajuns să fie una tolerată sau acceptată, din cauza multitudinii cazurilor de consumatori, traficul de persoane este o problemă care implică mult mai mulți factori și poate avea urmări de neimaginat, precum lipsa libertății, prostituție forțată, viol, moartea persoanei, traume psihologice ireversibile, muncă forțată, cerșetorie, etc. În România, în anul 2019, 74% dintre victimele traficului de persoane au fost folosite în scopuri sexuale. 

Unele dintre motivele pentru care traficul de persoane este o problemă demnă de luat în calcul, dincolo de gravitatea faptei, sunt deschiderea mediului online către copii și tineri, internetul putând reprezenta o sursă bună de racolare pentru posibilii infractori, pedofili, răpitori, etc. 

În vederea combaterii traficului de persoane, se recomandă efectuarea de diverse activități în școală pentru a determina conștientizarea în rândul tinerilor. Așa cum am precizat, deși problema este una de o gravitate excepțională, mulți dintre tineri nu conștientizează, de fapt, ce este acela un viol, o răpire sau lipsirea de libertate. 

O activitate necesară ar putea fi reprezentată de o sesiune de informare organizată în parteneriat cu poliția de proximitate, în care să li se prezinte elevilor adevărata față a societății, fiind expuse cazuri concrete ale unor victime ale traficului de persoane. 

De asemenea, o altă acțiune ce poate fi realizată în cadrul orelor de dirigenție sau educație socială poate fi reprezentată de o lecție despre securitatea pe internet, despre modalitățile prin care poate fi securizat un cont de Instagram sau Facebook, despre cum ar trebui ca tinerii și copiii să se comporte în mediul online.

Ora de dirigenție poate fi cel mai prielnic moment pentru desfășurarea unei astfel de activități. Se poate începe printr-o poveste hazlie, o glumă pentru captarea atenției elevilor, folosindu-se apoi imagini, filmulețe sau povești care fac trimitere la viața reală. Se recomandă implicarea elevilor și utilizarea unor materiale ilustrative, a limbajului non-verbal, corporal, evitând încheierea discuției printr-un punct care să nu permită continuarea acesteia, lăsând astfel loc unor astfel de discuții ulterioare, dar și unor introspecții. 

Se poate utiliza și studiul de caz, întrucât este un subiect sensibil, iar povestea unei fete tinere ce a fost victima traficului de persoane poate impresiona publicul, determinând elevii să fie mult mai atenți în viitor și mai băgători de seamă. 

La ora de dirigenție se pot realiza discuții pe tematica traficului de persoane atât sub forma unor discuții dirijate, cât și folosind metoda brainstorming-ului. Se recomandă și lecturarea unor povestiri reale în clasă, urmate de reflecție personală. 

Scopul acestor lecții de dirigenție nu este doar acela de a conștientiza gravitatea problemei pe care o reprezintă traficul de persoane, ci și faptul că dreptul/capacitatea de a refuza sunt mai mici decât în cazul tentației de a fuma în spatele liceului sau de a consuma un drog, întrucât aici este vorba despre coruperea ființei umane în tot cuprinsul său, aceasta fiind tratată ca pe un obiect, nu ca pe o piață de desfacere pentru produse stupefiante, cum este cazul drogurilor. 

În vederea desfășurării orelor de dirigenție sau educație socială, se pot utiliza fișe de lucru care să îi facă pe elevi să înțeleagă: ce anume determină ca o persoană să fie vulnerabilă traficului de persoane? Cum poate fi evitat traficul de persoane? Cui ne adresăm? 

De asemenea, având în vedere faptul că problema traficului de persoane este una în mod evident socială, se recomandă abordarea problemei și în ședințele cu părinții, în special în clasele unde predomină categorii vulnerabile, precum fetele, persoanele de etnie romă, persoanele dezavantajate financiar, cu probleme în familie, familiile cu un singur părinte, etc. 

Așadar, remarcăm faptul că problema traficului de persoane este una de o gravitate deosebită, ceea ce determină o activitate constantă la orele de dirigenție și educație socială, nu doar realizarea unei activități singulare care să fie uitată și tratată ca oricare lecție. 

Continuarea

Consolidarea puterii monarhice în Europa medievală

Până în secolul al XIV-lea avem de-a face în Europa cu un sistem feudal, sistem care va fi înlocuit treptat de monarhii centralizare absolutiste, acestea afirmându-se puternic între secolele XV și XVII. Cauzele centralizării sunt multiple, dintre acestea amintim nevoia de unificare a resurselor militare, realizarea de alianțe prin căsătorie. Așadar, monarhia modernă nu apare sub o anumită doctrină sau ideologie, cum a fost în cazul regimurilor totalitare ale secolului XX, ci ca o necesitate de centralizare a forțelor statului, reprezentând, în primul rând, o transformare a reprezentărilor politice. Desigur, a existat o oarecare dificultate în apariția statului modern, deoarece coagularea nu s-a făcut în jurul ideii de națiune. Totodată, puterea era legitimată, cel mai adesea, prin credințele religioase care atestau o legătura între monarh și Divinitate. 

Bineînțeles că statul modern nu a apărut ca o construcție deja schițată și pusă de pe hârtie în practică. Au existat diverse etape, de la legitimitatea divină la apariția ideilor lui Machiavelli care fundamentează ideea de putere rațională, separată de morală și de religie, dar și apariția ideii de suveranitate a lui Jean Bodin.

În același timp, ruptura dintre stat și Biserică nu a reprezentat o răzvrătire a statelor împotriva papalității, ci a avut cauze inclusiv în cadrul Bisericii. Papalitatea însăși avea probleme din cauza dorinței tot mai puternice de autoritate papală, de extindere a influenței asupra întregii creștinătăți. La aceasta se adaugă și rivalitatea grupurilor de la Roma care vor duce la Marea Schismă Apuseană. 

Juriștii lui Filip cel Frumos (1285-1314) vor încerca să facă din ideea de rex imperator in regno suo argumentul fundamental al Coroanei Franceze. Surprinzător este că papalitatea susține această idee pe tot parcursul secolului al XII-lea. Consolidarea puterii regale a fost puternic influențată și de dorința unionistă deținută de Franța, Spania sau Anglia, care se confruntaseră anterior cu o fărâmițare teritorială, determinată de sistemul feudo-vasalic al secolelor IX-XI, fapt care reprezenta o pierdere parțială a puterii care îl împiedica pe suveran să-și exercite o tutelă directă.

Procesul de consolidare a puterii regale va fi destul de lung și anevoios, finalizându-se total abia în secolul al XVII-lea. Autoritatea consolidată de către seniorii feudali apărută în secolul al X-lea, dezvoltată ulterior preponderent cu puterea militară care influența întreaga politică, a făcut ca procesul să fie de mai lungă durată. 

Istoria medievală este caracterizată prin acest proces de monopolizare a puterii, generat de războaiele care îi determinau pe cei mai puternici să-și elimine adversarii, extinzându-și astfel autoritatea peste teritorii mai vaste. Totuși, acest proces nu a avut același succes în toată Europa. În Sfântul Imperiu Roman Germanic și în nordul Italiei, ieșirea din feudalitate nu a reprezentat și construirea unui centru de putere. 

Imperialismul universal de inspirație romanică, dorit de diverse dinastii europene, nu a avut succes din motive ceva mai complexe, începând cu suprafața relativ mică de formare sau de creare a unui nucleu de pornire pentru un nou imperiu romanic, până la rezistența papală care dorea o putere exclusiv religioasă. 

Un prim pas referitor la apariția statului modern este reprezentat de distincția dintre coroană și rege. Practic, monarhia începe să fie văzută ca o instituție, dincolo de persoana pe care o reprezintă. Deși era prea devreme pentru formarea ideii de națiune, apare ideea de communitas regni– regatul văzut ca o comunitate. Încep să se folosească în Franța și Anglia termenii de corona – reprezentând simbolul regalității, evocându-se statul și interesele sale, precum și termenul de thronus – reprezentând locurile de guvernare.  Cu toate acestea, noțiunea de stat apare abia în secolul al XV-lea. În secolele XV-XVI, distincția între stat și Coroană începe să fie tot mai accentuată.

Ideea de stat vine după mai multe secole de instituționalizare a monarhiei și de naștere a ideii că statul trebuie să reziste indiferent de persoana regelui. Nașterea statului modern apare ca rezultat al unui proces de raționalizare, depersonalizare și sacralizare a puterii. Depersonalizarea puterii se poate observa și într-un cadru simbolistic. Apar ceremoniale regale, semne și embleme monarhice sau generalizarea unor convenții în anturajul regilor care asigură o permanență a gesturilor, a reprezentărilor și a simbolurilor regale. Totuși, depersonalizarea puterii nu este o simplă separare mentală între rege și coroană. Vor apărea treptat idei de delimitare a „bunurilor regelui” de „bunurile regatului”. Filip cel Frumos a fost primul care a stabilit o astfel de distincție, alocând ulterior anual o parte a bugetului pentru Coroană. 

Pentru a se pune bazele unei perpetuări a puterii pentru a nu mai exista permanent amenințarea luptelor pentru putere, se vor adopta câteva reguli fundamentale privitoare la regalitate, care vor fi înscrise în registrele juriștilor regali. Printre acestea se află și principiile de succesiune la tron, principii de la care niciun rege nu se putea deroga, principii apărute inițial în Franța și care prevedeau primogenitura. De asemenea, erau îndepărtate femeile și rudele acestora de la succesiuni.

De asemenea, regula „indisponibilității regale” era una dintre cele mai importante și prevedea neposedarea Coroanei ca ceva personal de către rege, ci reprezenta o îndatorire asumată, fiind interzise abdicarea și îndepărtarea de la tron al succesorului său legitim.

Regula de continuitate a coroanei împiedică perioadele de interregn și a apărut cu scopul de a nu destabiliza situația politică prin accederea la putere a unui monarh care nu avea drept de a rămâne la putere după terminarea perioadei de interregn. Începând cu Francisc I, apare celebra sintagmă „Regele a murit, trăiască regele!”. În 1566 apare regula de inalienabilitate a domeniului, conform căreia regele nu poate ceda liber domeniului regal. 

Avântul protestantismului reprezintă o nouă lovitură pentru papalitate. Spre deosebire de Schisma Ortodoxă din 1054, afirmarea protestantismului a generat nu doar conflicte religioase, ci și politice. Într-o Europă unde majoritatea monarhiilor își clădiseră autoritatea pe baza eliminării mișcărilor minoritare religioase, catolicismul devine o religie a regilor, deci implicit și a statelor. Reforma va afecta în special Europa nordică si centrală. Din punct de vedere politic, urmările apariției și dezvoltării reformei nu sunt uniforme la nivel european. Elveția va ajunge să-și mențină o unitate politică prin pacea de la Kappel din 1531, însă în Franța au loc cele mai grave tulburări. Începe astfel un război civil pe fond religios. Conflict a început în 1562, și se încearcă a fi stopat prin Edictul de la Amboise, un an mai târziu, însă conflictul va înceta în 1598 ca urmare a Edictului din Nantes. Au loc 8 războaie religioase, asasinări politice și masacre precum Noaptea Sfântului Bartolomeu din 1572 când sunt masacrați 30.000 de hughenoți. Pe fontul acestor evenimente, se va aplica principiul catolicizării regelui (1589). Astfel, Henric al IV-lea nu va putea urca pe tron decât după ce va fi obligat să abjure.

Declinul concepției feudale care se baza pe o privire a regalității sprijinite pe codul moralei și al cutumei va acompania dezvoltarea statului monarhic. Astfel, se raționalizează activitățile politice prin birocratizarea aparatului de stat și prin codificarea regulilor monarhice, încercându-se schițarea unui drept public laic. Birocratizarea este destul de lentă și apare în Franța, unde regele este nevoit, din cauza extinderii puterii la nivelul întregului regat, să dezvolte un aparat administrativ în domeniile aflate sub jurisdicția sa. Extinderea puterii îl va determina pe rege să creeze și instituții noi, care la început vor lua forma unor consilii sau curți, formate din marii feudali și marii învățați, care se vor reprezenta doar pe ei.

Începând cu secolul al XIV-lea, mitul persoanei regelui se perfecționează. Dacă în secolul al XIII-lea erau lăudate virtuțile creștine ale regelui, în secolul XIV apar referințe noi, moderne. Sunt reluate adesea valori antice, precum puterea, forța, rațiunea, înțelepciunea, prudența. 

De asemenea, începând cu secolul al XIV-lea, învățații aflați la curțile regale încep să se intereseze de viața în regat și de istoria acestuia și să selecteze evenimentele glorioase ale regilor anteriori. Edificarea statului rezultă din stabilizarea frontierelor regatelor. Regulile de întâietate încep să fie puse în discuție, îndeosebi după efectul războaiele între coroanele Franței și Angliei. 

Așadar, construirea monarhiei este însoțită la toate nivelurile de înmulțirea simbolurilor și ritualurilor ce pun în scenă puterea și maiestatea regelui. Deplasările regale prin regat devin tot mai elaborate, incluzând ceremonii care atestă o grandoare a monarhiei, totul fiind gândit pentru a arăta preeminența regelui asupra nobilimii feudale. 

Continuarea